Capodoperă a arhitecturii sacre gotice, Catedrala Notre-Dame din Paris continuă să suscite interesul celor ce caută noi înțelesuri în hieroglifa pietrei. La începutul secolului al XX-lea, Fulcanelli încerca să dezvăluie Misterul catedralelor într-o lucrare devenită celebră, dincolo de contestațiile care i s-au adus. De puțin timp o nouă lucrare caută sensuri dincolo de literalitatea pietrei – Jacques Trescases: Les 33 médaillons hermétiques du portail central de Notre-Dame de Paris (Editions Detrad, Paris, 2008, 54p.). Cunoșteam preocupările lui  în domeniile esoterismului și spiritualității masonice din cărțile pe care avusese amabilitatea să mi le trimită (La symbolique de la mort ou hermeneutique de la reserrection, editions de La Maisnie, 1983; L’Etoile flamboyante ou la recherche d’une Parole Perdue, editions de La Maisnie, 1993; Promenade initiatique, origine et actualite des mysteres sacres, editions Guy Tredaniel, 1999), dar și din interviul pe care mi l-a acordat pentru revista „Cronica” și pe care l-am reluat în volumul Sensul ascuns. Dialoguri despre esoterism (editura Cronica, Iași, 2005), sub titlul “Pentagrama justifică validitatea învățăturii esoterice”.

Este un fapt evident că nu există un punct de vedere unanim acceptat în ceea ce privește interpretarea simbolismului și ritualismului masonice; așa cum sînt adepți ai curentului ce susține că esoterismul și psihologia răspund aceleeași cerințe, la fel sînt cercetători care afirmă că reducerea ritualului la psihologic este o etapă a procesului anti-tradițional. Jacques Trecases consideră aceste poziții ca fiind extreme, motiv pentru a găsi invocata cale de mijloc, în care esoteriștii și psihologii se regăsesc în căutarea interiorității și a experienței personale. Iar aici exercițiul hermeneutului francez vizează portalul central al Catedralei Notre-Dame de Paris, căruia îi descifrează sensurile alchimice.

Inspirat de Thierry de Champris, Jacques Trecases caută urmele “geometriei nevăzute și tăcute care asigură conjuncția savantă a misticului și raționalului”, pentru a putea urma adevăratul parcurs inițiatic interior la care este chemat vizitatorul catedralei gotice, parcurs  care rezumă întraga cunoaștere universală. Și cum ar putea începe un parcurs inițiatic altfel decît prin invocarea celebrului basorelief reprezentînd Înțelepciunea? De la acest basorelief își începe Jacques Trecases încercarea de captatio benevolentiae pentru înțelegerea celor 33 de basoreliefuri printr-o cheie de interpretare care trimite evident la progresul celor 33 de grade ale Ritului Scoțian Antic și Acceptat, dar și la “procesul de rectificare psihologică necesară pentru a accede la supremul grad al inițierii, adică, la bucuria de a trăi”. Cele două referințe par legitime pentru că, pe de o parte, Ritul Scoțian Antic și Acceptat se definește ca “arta regală” avînd ca scop transformarea pietrei brute în piatră cubică, iar pe de altă parte, alchimia are o viziune unitară asupra totalității cosmosului, lumile vegetală, minerală și animală supunîndu-se acelorași legi ale evoluției sau regresului. “Este deci legitim, afirmă Trecases, de a considera că procesul de spiritualizare și sublimare descris de operațiile alchimice privește în primul rînd rectificarea și evoluția sfîntă a psihismului uman, așa cum îl putem cunoaște pornind de la ultimele achiziții ale psihologiei”.

Cele 33 de basoreliefuri hermetice sînt un bun prilej pentru o fericită incursiune în simbolismul alchimic și masonic, cu numeroase trimiteri și aluzii la cele șapte arte liberale, la Athanor, la arbore și la fîntîna, la celebra formulă VITRIOL, la mercur și la celelalte elemente chimice, la operațiile alchimice. Călătoria lui Jacques Trecases este un parcurs inițiatic complet asupra totalității progresiei în Ritul Scoțian Antic și Acceptat, o punere în evidență a mecanismelor psihice care însoțesc inițierea și care îl fac pe inițiat să redescopere sensul vieții nu printr-o vană speculație, ci prin maniera activă de a se insera în eternitatea vieții.