În încercarea de a răspunde întrebării din titlul cărţii, Gelu Voican Voiculescu face un scurt şi bine venit periplu istoric şi etimologic pornind de la Aristotel şi Aulus Gellius, trecînd prin autori antici şi medievali, ajungînd la frumoasa carte al lui Anton Dumitriu Philosophia mirabilis, neobservată de cenzura vremii, cartea a apărut în 1974, dar din păcate prea repede uitată de contemporani. După necesarele poziţionări istorice, etimologice, autorul abordează subiecte precum valoarea ezoterismului, posibilitatea discuţiei despre taină, reprimarea ezoterismului (subiect despre care a scris şi Pierre Riffard, el însuşi trăind în vremurile noastre o formă de reprimare/respingere cînd a încercat cîţiva ani să-şi găsească un conducător de lucrare de doctorat!) şi raportul ezoterismului cu cultura, aici Gelu Voican Voiculescu considerînd că ezoterismul ţine mai mult de social. Evident un subiect care poate suscita comentarii. Dar sînt demne de reţinut consideraţiile despre tradiţie, iniţiere, influenţă spirituală, micile mistere,simbolism, rit. Pe urmele lui Rene Guenon, autorul reia observaţiile critice la adresa masoneriei speculative ai cărei membri “nu sînt decât depozitarii inconştienţi ai ritualurilor a căror continuitate n-a fost întreruptă. Orbiţi de modernism, contaminaţi de contingenţele politice ale epocii, ei ignoră valoarea şi semnificaţia simbolurilor pe care le pun în mişcare în cadrul ritualuilor masonice. acestea fiind îndeplinite mecanic, ca pe o plicticoasă obligaţie formală, iniţierea nu poate deveni efectivă…” Ne amintim că în primele decenii ale veacului trecut Rene Guenon încercase o  revigorare a spiritualităţii masonice, fără rezultat într-o lume acaparată de modernism.

Epilogul lucrării readuce în discuţie noţiunea de elită, fără de care anevoie vorbim de esoterism, dimensiunile spiritualităţii, evoluţia semantică a cuvîntului mistic, dar şi cîteva utile referinţe la discipolii români ai lui Rene Guenon (Vasile Lovinescu, Michel Vâlsan, Marcel Avramescu) mai puţin cunoscuţi publicului larg. Volumul se încheie cu o anexă despre teoria ciclurilor cosmice, subiect controversat despre care, în afara celor care au scris cu temei – printre ei Rene Guenon – sînt mulţi autori care au speculat mai mult pe seama anului cînd va veni sfîrşitul lumii, decît pe fapte care să dovedească ciclicitatea lumii. Dar doctrina tradiţională nu face preziceri despre momentul în care ne aflăm în faza terminală a Kali Yuga.

Cartea lui Gelu Voican Voiculescu este o binevenită introducere în studiul esoterismului, oferind celor interesaţi cîteva repere necesare pentru a nu rătăci pe căi care nu duc nicăieri. Remarcabilă este, de asemenea, şi bibliografia, alături de numele consacrate: Rene Guenon, Frithjof Schuon, Julius Evola, Antoine Faivre, Pierre Riffard, Gaston Georgel, Jean-Pierre Laurant, se regăsesc şi autori români care au ceva de spus în domeniu: Vasile Lovinescu, Florin Mihăescu, Mircea A. Tămaş.

Este salutară intenţia autorului de a propune o cheie de interpretare a unei lucrări mai puţin cunoscute, Guenon fiind perceput exclusiv ca un autor de lucrări de referinţă despre lumea modernă, despre simboluri sau despre iniţiere;nu este mai puţin adevărat că Gelu Voican Voiculescu îşi ia măsuri de prevedere cînd speră că lectura cărţii sale va aduce către tezele lui Guenon mai ales oameni din domeniul ştiinţelor exacte. Ar fi cu putinţă ca umaniştii, cunoscători ai esoterismului guenonian, să se aplece asupra metodei infinitezimale?

Volumul debutează cu o prezentare in extenso a vieţii şi operei lui Rene Guenon, semn al preţuirii pe care o are Gelu Voican Voiculescu pentru cel care este „un intermediar care a tradus în limbajul contemporaneităţii adevărurile fundamentale ale înţelepciunii primordiale. El este un transmiţător al adevărului care, prin definiţie, este independent de orice individualitate umană”. Regăsim în acest prim capitol etapele decepţiei guenoniene despre lumea materialistă, despre contaminarea modernistă a lojilor şi încercările sale de a crea o elită intelectuală deschisă către Tradiţia primordială. Acest capitol introductiv poate constitui nucleul unei sinteze despre Guenon, un autor care a avut adepţi ai gîndirii sale în România interbelică, ba mai mult, editorul post-mortem al scrierilor guenoniene a fost tot un român (Michel Vâlsan), dar iată că acum nu există un nucleu de cercetători români dedicaţi operei celui ce a căutat să ne (re)apropie de Tradiţie.

Miezul recentei cărţi semnate de Gelu Voican Voiculescu este evident în jurul interpretărilor lui Guenon asupra calcului infinitezimal, prilej pentru o fascinantă incursiune nu numai în lumea noţiunilor de limită, infinit, indefinit sau continuum, ci şi în contextul intelectual al epocii lui Leibniz, autorul făcînd elocvente trimiteri la spiritualitatea rozicruciană, marcantă în epocă, dar şi la scolastică sau la cultura arabă. Demnă de reţinut concluzia autorului că “matematicile, mai mult decît oricare ştiinţă, furnizează un simbolism deosebit de apt exprimării adevărurilor metafizice, în măsura în care acestea sînt exprimabile”.

În anexă, pentru frumuseţea ciclicităţii, o temă pe care Gelu Voican Voiculescu o va relua, face după modelul preambulului, o succintă prezentare a vieţii şi operei lui Gottfried Wilhelm Leibniz, pentru a încheia cu cîteva consideraţii despre criza care a zdruncinat fundamentele matematicilor în pragul secolului al XX-lea, prilej ca autorul să nu treacă sub tăcere inflaţia terminologică pe cale să devoreze conţinutul sub apăsarea semantică, de cele mai multe ori inutilă. Notele de lectură propuse de Gelu Voican Voiculescu deschid interesul aprofundărilor deopotrivă spre Guenon şi spre Leibniz. Esoterismul, metafizica şi ştiinţele exacte sînt domenii care fascinează şi deschid noi orizonturi.