Pierre Gordon face o sinteză care se dovedeşte lămuritoare asupra originilor zeului, a sensului prim al numelui, a travestiurilor iniţiatice, a tridentului lui Hermes.

Pierre Gordon este un prolific autor care şi-a pus semnătura pe un număr considerabil de cărţi, cele mai multe consacrate religiilor primitive şi esoterismului Nu cu mult timp în urmă pe acest site am prezentat cartea sa despre Rabelais şi personajul său Gargantua. Rîndurile care urmează sînt despre o carte mai veche a sa, reeditată de curînd: Le Mythe d’Hermès, Arma Artis, 112 p. Fără a ocupa un loc central în panteonul zeităţilor, fiu al lui Zeus şi al nimfei Maia, Hermes are o copilărie agitată, o tinereţe plină de întîmplări aventuroase, ceea ce avea să-l transforme în protector al călătorilor, mesager al zeilor, sub diversitatea înfăţişărilor

sale fiind o entitate coerentă. Multe tradiţii religioase îşi au sursa în ritualul morţii şi al învierii, ritual răspîndit în neolitic, cînd noul iniţiat părăsea grota/caverna pentru a urca către piscurile  munţilor. Trebuie ştiut că originea zeului şi a cultului său este arcadiană, deci din vechea Eladă. Pierre Gordon face o sinteză care se dovedeşte lămuritoare asupra originilor zeului, a sensului prim al numelui, a travestiurilor iniţiatice, a tridentului lui Hermes. Numele zeului Hermes este strîns legat de hermai, o piatră parţial sculptată şi care avea rolul de a marca sacrul unui anumit loc care astfel devenea un foaier de iradiere supranaturală, care semnala prezenţa sacrului. (mai mult…)

Mai mult...

La o primă lectură, Rabelais lasă impresia că nu a frecventat academii, ci alte locuri pentru a se documenta despre Gargantua; dar cartea sa este de la prima la ultima pagină impregnată cu ample referiri la filosofia greacă veche, la cultura romană, la Cabală.

Mult timp celebra carte a lui François Rabelais, Gargantua şi Pantagruel, a fost privită cu o anume lejeritate, ca o poveste uşor trivială, lipsită de orice adîncime.A fost nevoie ca Balzac să afirme: „Pantagruel este una dintre cele mai frumoase cărţi din literatura franceză”, ca Anatole France să scrie că „Rabelais a fost, fără să ştie, miracolul epocii sale”, pentru ca scrierea lui Rabelais să intre în atenţia criticilor literari care treptat i-au descoperit valenţe neaşteptate. Unul dintre autorii care la jumătatea secolului trecut a căutat să ofere o altă viziune asupra scrierii lui Rabelais a fost Pierre Gordon; a făcut studii de filosofie, în Franţa, a obţinut un masterat la Cambridge, i-a impresionat pe contemporani prin faptul că era un bun cunoscător al mai multor limbi străine. A fost elev al lui Emile Durkheim şi a fost un apropiat al lui René Guénon, încercînd să arunce o punte între studiul sociologic al fenomenului religios şi învăţătura esoterică tradiţională. Dintre

cărţile lui Pierre Gordon amintim: Les Fetes à travers les âges; L’initiation sexuelle et l’évolution religieuse; Le Mythe d’Hermes; Origine lontaine de la franc-maçonnerie et du compagnonnage; Les Racines sacrées de Paris; Le Sacerdoce à travers les âges. Aceste rînduri sînt prilejuite de reeditarea uneia din cărţile lui Pierre Gordon: Le Géant GARGANTUA, Editions Arma Artis, 2012. Antichitatea oferă numeroase exemple de fiinţe supranaturale, de giganţi sălăşluind în pîntecele munţilor, în grote sau caverne; probabil din această stirpe făceau parte Cronos şi zeiţa latină Carna. Această mitologie populată de monştri, de fiinţe supranaturale, de giganţi chiar dacă în timp s-a estompat, a dăinuit, transmiţindu-se, în diverse forme, pînă în zilele noastre, Pierre Gordon dînd exemplul trecerii de la Carna la personajul folcloric al carnavalului. Pierre Gordon îşi susţine argumentaţia pornind de la rădăcina comună a limbilor de astăzi şi identifică unele teme verbale, printre ele şi GRG pe care o găseşte mai întîi la Gorgone (trei monştri cu trup de…

Mai mult...