Auzim deseori vorbindu-se despre masonerie ca fiind Arta regală. Ce este arta? Este masoneria o artă? Este Arta regală? La aceste întrebări, şi la altele, încearcă să răspundă Jean Onofrio în recenta sa carte L’Art royal de la franc-maçonnerie. De la royauté en esprit à la construction du temple (Paris, Editions Maison de Vie, 2013, 128 p.). Arta este expresia unui mister al vieţii, ea cere coerenţă şi armonie. Johann Valentin Andreae scria că misiunea artei este sesizarea adevărului primordial, să facă auzit ceea ce altfel rămîne neauzit, să enunţe Cuvîntul primordial, să reproducă imaginile primordiale. Pentru Jean Onofrio „francmasoneria iniţiatică este tripla expresie a artei: o artă de a trăi, o artă de a construi şi o artă de a muri.” Arta regală nu este o artă plăcută regelui, ci este arta regelui, istoricii care au studiat sacralizarea puterii regale susţinînd că regele avea un corp individual şi muritor, şi un corp simbolic şi nemuritor. Corpul muritor, cu finitudinea
sa, este un receptacol temporar, dar el este locuit de un corp nemuritor. Cu cele trei coloane, masoneria dispune de instrumentele/uneltele unei gîndiri creatoare; naşterea şi dezvoltarea unei gîndiri creative devin posibile pornind de la invariantele de la care masonii nu pot devia. „În aceasta constă cu adevărat marele secret şi marele mister al Artei regale”, precizează autorul. Realizată de masonii operativi, Arta regală este punerea în operă după legi divine, şi reprezintă un ideal de creaţie a templului şi de manifestare a Luminii. Templul este o hieroglifă monumentală a prezenţei divine, este un arhetip care uneşte ceea ce este jos cu ceea ce este sus, tenebrele cu Lumina, spiritul cu materia, cerul cu pămîntul. „Templul, spunea Jean Hani, este fixarea prezenţei spirituale într-un suport material.” Templul este imagine a omului şi deopotrivă a universului. Sigur, sînt formulări reale, pline de tîlc şi de învăţăminte; dar dacă toate acestea sînt publicate, cunoscute, predate în şcoli şi universităţi, care este tipul…