De mai bine de două decenii, Patrick Négrier nu a încetat în studiile şi cărţile sale să adauge noi elemente, noi piese pasionantului dosar al Tradiţiei, poate ultima redută în calea valului nimicitor al modernităţii, ultima şansă a umanităţii să se salveze de la moarte urmînd fascinantul fir care leagă între ele corespondenţe culturale, literare, religioase, filosofice, dincolo de spaţii geografice, dincolo de timp. A ales acum o inedită „corespondenţă” între zigurat şi Biblie. Ziguratele desemnează monumente sacre specifice antichităţii mesopotamiene şi elamite; astăzi mai pot fi admirate astfel de monumente în Irak şi Iran, particularitatea lor fiind construcţia în trepte. André Parrot, unul din arheologii Orientului mijlociu traduce zigurat prin „turn cu etaje”, amintind celebrul zigurat de la Ur, una din capitatele sudului mesopotamian. Dar studiul lui Négrier nu este nici unul arhitectural, cu atît mai puţin unul de arheologie, ci o încercare de  a descifra simbolismul spiritual şi moral al ziguratului. Pentru aceasta este necesară o atentă observare a modelului cosmologic al acestor monumente: capela din vîrful ziguratului corespunde cerului, etajele corespunzînd pămîntului, iar porţile infernului situate la baza ziguratului corespund atît cerului, cît şi pămîntului. De la corespondenţele simbolice între cosmos şi zigurat, Patrick Négrier ne propune cîteva corespondenţe simbolice, morale şi metafizice care apropie ziguratul de elemente/figuri descrise în Biblie.

O primă corespondenţă este între legendară arcă şi arhitectura ziguratului; elementele similare sînt: cele şapte etaje şi cele „trei rînduri de cămări”. Cele şapte etaje simbolizează depăşirea progresivă a celor şapte păcate capitale cu urmări distrugătoare, depăşirea egotismului şi accederea la altruism; pentru Patrick Négrier „arca biblică a potopului constituia o expresie navală a arhitecturii religioase a ziguratelor din Mesopotamia”.O versiune polemică a ziguratelor este, în opinia autorului francez, Turnul Babel, cel descris în Facerea, 11; oamenii vremurilor arhaice, vorbitori ai unui singur grai, începuseră să construiască în ţara Senaar un turn al cărui vîrf să ajungă la cer; foloseau cărămizi arse în loc de piatră şi smoală în loc de var. Turnul simboliza prin succesivele sale etaje depăşirea progresivă a diferitelor forme de egotism, iar vîrful care ajungea la cer era încununarea altruismului; după ce Dumnezeu a amestecat limbile şi i-a împrăştiat pe babilonieni pe tot pămîntul, construcţia turnului a încetat: „individualismul îl cîştigase pe fiecare babilonian, ei încetînd să poată continua să colaboreze pe şantierul comun al oraşului şi ziguratului Babilon, oprirea construcţiei ziguratului reprezentînd deopotrivă o consecinţă (literală) şi un simbol al incapacităţii fiecărui babilonian de a depăşi egotismul său”.

O altă corespondenţă pusă în lumină de Patrick Négrier este cea între zigurat şi scara lui Iacov, „sprijinită pe pămînt, iar cu vîrful atingea cerul; iar îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se pogorau pe ea”. Această scară simbolizează căderea în cele şapte păcate capitale, cît şi depăşirea lor; este scara care înalţă spre altruism, către un universalism de care cultura mesopotamiană nu era străină; pentru Iacov una din încercări a fost lupta cu Dumnezeu, urmată de binecuvîntarea sa şi de împăcarea cu Isav, fratele său. Decalogul şi cele două ascensiuni ale lui Moise pe muntele Sinai sînt, în opinia lui Patrick Négrier, exemple grăitoare ale influenţei vechii culturi mesopotamiene în spaţiul Orientului mijlociu. Filosoful francez consideră că ziguratele au fost primele scări spirituale din cultura universală; aceste scări spirituale ale vechii Mesopotamii simbolizau urcarea progresivă a individului dincolo de cele şapte păcate capitale, dincolo de egotismul său, dar şi accesul la altruism, la universalism. După aceste prime scări spirituale, grecii au elaborat alte scări, fie ele ale artelor, la Hesiod, ale părţilor trupului uman, la Pitagora, ale frumosului, ale artelor liberale, la Platon. Mai tîrziu călugării creştini precum Evagrie Ponticul, Ioan Casian sau Ioan Scărarul au dat noi înţelesuri simbolicii scării cereşti. Cartea lui Patrick Négrier explică simbolismul comun al unor monumente biblice inspirate de ziguratele mesopotamiene.

Cu puţin timp în urmă, lui Patrick Négrier i-a apărut o nouă carte: Art Royal et regularité dans la tradition de 1723-1730, éditions Ivoire-Clair, 2009, 380 p. Este vorba despre un model de regularitate, dar autorul ne atenţionează de la bun început că nu vrea să impună un model unic şi absolut al regularităţii masonice, ci un model printre altele, datorită diversificării obedienţelor masonice în decursul istoriei. Patrick Négrier recunoaşte în Constituţiile lui Andreson din 1723 şi în ritul Cuvîntului de mason din 1730 un model de regularitate. Fără a pretinde că face muncă de istoric profesionist, ci doar de filosof preocupat de istoria gîndirii, Patrick Négrier reconstituie istoria creării Marii Loji a Londrei şi folosirea ritului Cuvîntului de mason, raportul acestuia cu Constituţiile de la 1723. Patrick Negrier a mai scris despre ritul Cuvîntului de mason, iar în această recentă carte revine la tema artei memoriei, amintind că în loja scoţiană de la Kilwinning ucenicii şi companionii erau supuşi unor probe în care trebuia să facă dovada stăpînirii artei memoriei cu deschidere morală. Un subiect interesant asupra căruia Négrier face cîteva precizări despre prezenţa referinţei la YHVH în ritualul din 1730, în care el vede o semnificaţie ontologică, nu una teologică, întrucît “implica Marii loji ecumenice şi filosofice a Londrei deconfesionalizarea sa şi în mod deosebit decalvinizarea parţială a acestui rit creat original de presbiterienii din Scoţia”.

Patrick Négrier face cîteva incursiuni în ceea ce am putea numi, fără teamă că exagerăm, “arheologia ritualistică”, urmărind ritualurile începuturilor masoneriei simbolice prin prisma “dezvăluirilor” din cărţile celebre scrise de abatele Pérau, de Samuel Prichard, de Thom Wolson sau din Sceau rompu, publicată în 1745, dar fără autor cunoscut. Chiar dacă aceste lucrări conţin multe exagerări, ele sînt mărturii ale ritualurilor practicate în prima jumătate a veacului al XVIII-lea. Se aminteşte că la acea vreme, în Anglia, nu se punea problema lojilor de perfecţie, gradul de maestru conferind plenitudinea caracterului de mason, ritul Cuvîntului de mason fiind un instrument de perfecţionare morală care permitea în timp un progres intern, “fără complemente de ordin ritualic sub forma gradelor suplimentare”. Patrick Négrier este cunoscut pentru atitudinea rezervată, ca să nu spunem ostilă, faţă de riturile de perfecţie, cu precădere faţă de cel mai răspîndit, şi implicit cel mai puternic, Ritul Scoţian Antic şi Acceptat. El consideră că succesiunea celor treizeci şi trei de grade este oarecum ilegitimă deoarece primele trei sînt preluate, cu puţine excepţii, din ritul Cuvîntului de mason.

A doua parte a cărţii lui Patrick Négrier este consacrată Constituţiilor de la 1723 şi posterităţii lor. Este locul unor interesante consideraţii despre noţiunea de Mare Arhitect al Universului şi despre geometrie, una din cele şapte arte liberale, pe care trebuie să o aibă fiecare întipărită în inimă. Négrier critică interpretarea eronată a lui Désaguliers care, în “Obligaţiile unui francmason”, admitea posibilitatea ca un francmason să nu înţeleagă “arta”, adică să nu interpreteze corect metaforele şi alegoriile, deschizînd calea unei toleranţe excesive. În acelaşi text, Désaguliers vorbeşte şi despre practicarea religiei naturale, indifrent care ar fi denominaţiunile sau confesiunile religioase ale membrilor Matii loji, care era singurul mijloc de a uni persoane cu puncte de vedere opuse.

În finalul cărţii, Patrick Négrier ne dezvăluie cîteva momente din vizita pe care a făcut-o în primăvara lui 2005, la Londra, pentru a se reculege la mormintele lui Robert Moray, Elias Ashmole, Christopher Wren, James Anderson şi Jean-Theophile Désaguliers, cei prin care ritul Cuvîntului de mason, chiar dacă nu va fi practicat în forma originală, va continua să exercite o influenţă spirituală atît timp cît cercetători, istorici şi filosofi vor continua să-l interpreteze şi să se hrănescă din fructele spirituale ale exegezei, atît timp cît în loji fiecare va practica cu credinţă şi convingere ritualul simbolic, atît timp cît fiecare frate va medita în tăcere asupra trecerii timpului, asupra vanităţilor şi îşi va regîndi testamentul filosofic. Patrick Négrier ne anunţă că prin publicarea acestei cărţi, opera sa masonică este în întregime publicată. Să sperăm că noi subiecte vor deveni teme predilecte pentru posibile alte cărţi.