Deşi trăim într-o lume marcată de materialism, de un nemaiîntîlnit avînt tehnologic, cu bunele şi relele sale, deşi omul zilelor noastre s-a plasat de bună-voie în « zodia » consumismului şi cultivării orizontalităţii lipsite de perspectivă, sînt încă mulţi cei interesaţi de valorile tradiţionale, de spiritualitatea autentică. În acelaşi timp, valul de interes pentru o spiritualitate cu un conţinut ambiguu, o spiritualitate cu graniţe fluctuante, folosirea abuzivă a termenilor de esoterism şi iniţiere cer o privire circumspectă pentru a îndepărta urmele neînţelegerii. S-a spus de multe ori că masoneria este ultima instituţie care păstrează un strîns raport cu Tradiţia. Afirmaţia este reală atît timp cît masoneria rămîne profund ancorată în esoterism, în misterul iniţierii. Prima parte a cărţii lui Jean –Pierre Bayard face cîteva precizări privind valoarea simbolismului şi a ritualului, o scurtă istorie a masoneriei, a riturilor şi obedienţelor, a regularităţii şi secretului masonic, care pregătesc cititorul în a înţelege ritualul şi simbolistica primelor trei grade ale masoneriei, urmărind cu precădere ritualul Ritului Scoţian Antic şi Acceptat.

Dintre subiectele abordate în prima parte a acestui prim volum ne vom opri asupra unuia care generează multe dispute şi multă neînţelegere: secretul masonic. Cititorul mărginit nu trece niciodată de literă, iar secretul devine pentru acesta o poartă dincolo de care nu se trece, deşi tot mai mulţi autori atrag atenţia atenţia asupra căutării sensului profund al secretului şi al tăcerii, ca şi a interdicţiei de a transmite ceea ce ai văzut şi auzit. Fiind de ordin spiritual, seceretul masonic este intraductibil, incomunicabil, profanul neavînd acces la realităţile metafizice. Cărţile pot fi în mîna oricui, dincolo de text gîndirea profundă rămîne să fie descoperită, iar acest caracter incomunicabil al iniţierii nu este specific masoneriei, ci întregului demers al căutării. « Adevăratele mistere se apără ele însele împotriva oricărei curiozităţi profane, natura lor însăşi apărîndu-le împotriva oricărei atingeri a prostiei umane », scria René Guénon. De aceea noţiunea de « secret » poate scăpa multora, tocmai pentru că nu se ţine seamă de valoarea intrinsecă fiecărui individ. « Toţi autorii masoni sînt aici de acord că secretul stă în această influenţă spirituală ale cărei vehicule sînt riturile, simbolurile, ele putînd permite accederea la această cunoaştere abstractă. Fiecare va ajunge aici după propriile posibilităţi de înţelegere sau de realizare interioară », precizează Jean-Pierre Bayard. Cunoaşterea unei parole sau a unei atingeri nu va face dintr-un profan un mason, iar masonii care se grăbesc să atragă atenţia asupra « divulgărilor » ar putea să se întrebe cîţi membri ai confreriei ajunşi la « gradele înalte » se recomandă altfel decît cu numărul gradului, nicidecum cu denumirea acestuia, ca să nu mai vorbim de cunoaşterea legendei gradului ! Casanova, mult mai cunoscut pentru aventurile amoroase decît pentru scrierile filosofice, spunea că un mason poate trăi 50 de ani ca maestru mason fără să înţeleagă secretul acestei confrerii. « Cei care printr-o indiscreţie necinstită nu şi-au făcut un scrupul din a revela ceea ce fac în lojă, nu au revelat esenţialul. Cum l-ar putea arăta dacă ei nu îl ştiu ? », se întreabă Casanova în Memoriile sale.

Partea cea mai consistentă a acestui prim volum este cea dedicată gradului de ucenic, pentru că acest prim grad al masoneriei este cel mai bogat în învăţăminte iniţiatice. Jean-Pierre Bayard face o amplă prezentare a lojii începînd cu generalităţi venind dinspre lojile de pe şantierele medievale, continuînd cu descrierea şi proporţiile lojii, cu obiectele care o decorează (coloane, altar, pavajul mozaicat, piatra); autorul insistă pe ceremonia de iniţiere, pe proba pămîntului la care este supus candidatul în cabinetul de reflecţie, acolo unde neofitul reface un drum care aminteşte caverna vechilor mistere, moartea iniţiatică, toate acestea, împreună cu elementele care decorează cabinetul, pregătind candidatul pentru drumul său spre lumină. Ceremonia iniţierii crează în lojă o atmosferă încărcată de spiritualitate, ale cărei ecouri nu pot lăsa pe nimeni indiferent.

După ce a văzut simbolic lumina, noul iniţiat urmăreşte în tăcere ritualul, caută să discearnă simbolismul uneltelor, să transpună învăţăturile ritualului operativ în plan simbolic ; cînd stadiul de pregătire este încheiat ucenicul este chemat să ridice o nouă treaptă, cea de companion, grad care pînă în 1738 era considerat ca desăvîrşire a ritualului, la acea vreme gradul de maestru nefiind cunoscut. Jean-Pierre Bayard prezintă elemente ale simbolismului gradului de companion, insistînd pe valoarea numărului cinci şi pe semnificaţia stelei înflăcărate, ca şi asupra literei G care a stîrnit multe comentarii, continuînd să rămînă o enigmă, deşi fiecare obedienţă îi atribuie o semnificaţie  ( Geometrie, Geniu, Gnoză, God, Gravitaţie).

Arta de a construi se desăvîrşeşte odată cu gradul cu gradul de maestru, care este « autentica accedere la calea iniţiatică : este o înălţare spirituală care nu poate căpăta valoare decît prin cunoaşterea dobîndită în primele două grade ». Autorul preferă legendei din ritualurile masonice versiunea poetică a lui Gerard de Nerval: Nopţi de Ramazan în volumul Călătorie în Orient; în prezentarea simbolismului ritualului gradului de maestru Bayard pune în evidenţă cîteva elemente care nu se întîlnesc în toate obedienţele, printre ele: crucea latină, şorţul maestrului are bordura roşie (pentru unii însă lojile albastre înseamnă şorţuri cu bordura albastră !!), dar şi faptul că după vechile ritualuri maeştrii au capul acoperit.

Simbolismul masonic îl duce pe iniţiat către o altă înţelegere a lumii şi îl face să vadă că dincolo de relativitatea lumii se află Tradiţia, care este dintotdeauna, doar că nu toţi o văd. Simbolismul este cel care, dincolo de interese, de rasă, credinţă sau opinie, este cel care asigură perenitatea masoneriei. « Izolarea noastră terestră nu este decît parţială căci o aceeaşi influenţă, un acelaşi ritm, o aceeaşi muzică armonică animă şi leagă tot ceea ce gîndeşte şi trăieşte. Este aici unitatea superioară a universului al cărei unul din cele mai poetice nume este cel de mare arhitect al universului », afirmă Jean-Pierre Bayard, îndemnîndu-i pe cei care au fost admişi în rîndul masonilor să nu se mărginească la efortul de asimilare doctrinală, la învăţarea catehismului sau la frecventarea cu regularitate a ţinutelor lojilor lor, ci să se aventureze în căutarea adevărului, să înfrunte tenebrele, să renunţe la evidenţele autorităţii, să privească în adîncul mormîntului!

Editorul anunţă, pentru luna octombrie, apariţia celui de-al doilea volum – Le Symbolisme Maconnique Traditionnel. Les Hauts Grades et Rites Anglo-Saxons.

Scriam în urmă cu puţin timp despre o admirabilă profesiune de credinţă masonică a lui Marc Halévy; recent am citit o altă lucrare intersantă semnată de acelaşi autor: Aux sources de la Kabbale et de la Mystique juive, Editions Dangles, coll. „Horizons ésotériques”, 2007, 236 p. Cabala este curentul mistic şi esoteric propriu tradiţiei evreieşti, iar acest curent esoteric s-a dezvoltat totdeauna în paralel cu religia iudaică, cu talmudismul şi rabinismul. Prima carte cabalistică a fost Sepher Yetzirah şi a fost scrisă în secolul al IV-lea, dar perioada cea mai înfloritoare începe cu secolul al XII-lea în Provence şi continuă în Catalonia. De atunci datează Sepher ha-Bahir şi Sepher ha-Zohar. Marc Halévy consideră că „vocaţia intimă şi ultimă a cabalei este divinizarea sau deificarea omului. Cel puţin a omului care se arată dornic şi capabil. Ea urmăreşte să scoată sufletul din planul uman al existenţei relative şi locale, pentru a-l face să atingă planul divin al esenţei absolute şi globale: altfel spus, ea urmăreşte unirea sufletului uman cu sufletul cosmic. Cabala nu este un discurs: ea nu pretinde să spună un adevăr. Ea este o metodă, o asceză, un demers, un drum, un proces. Ea nu este filosofică şi discursivă, ea este mistică şi iniţiatică. Limbajul său nu este cel al conceptelor şi al logicii, ci al simbolurilor şi al metaforelor”.

Cabala este înainte de toate o lectură mistică, esoterică şi iniţiatică a Torei, scrisă şi citită în ebraica clasică, fără semne diacritice, fără spaţii între litere, cuvinte şi paragrafe, încît, aminteşte Marc Halévy, cabală fără ebraică nu este posibilă: „Indispensabilitatea ebraicii vine din faptul că această limbă, pur consonantică, lasă o infinitate de spaţii de interpretare după decuparea şi vocalizarea alese. Spre deosebire de limbile indo-europene care sînt foarte univoce şi lineare, limbile semitice sînt multivoce şi se pretează cu plăcere arcanelor simbolice şi hermeneutice.” Cabala se interesează de hermeneutica cărţilor care alcătuiesc Tora, dar cu precădere se opreşte asupra cărţilor care se pretează privirii simbolice: Facerea, Cîntarea cîntărilor, Ezechiel. Cabalistul are în faţa sa patru nivele de lectură: literală, alegorică, filosofică, mistică sau esoterică.

Unul din simbolurile misticii ebraice este arborele sefirotic, arborele vieţii, cum îl numeau cabaliştii şi se afla în mijlocul grădinii Edenului, nu departe de „arborele cunoaşterii binelui şi răului”. „Orice arbore, scrie Marc Halévy, este o livadă mistică şi, în ebraică, livadă înseamnă PaRDeS (care a dat cuvîntul paradis) care formează acrostihul celor patru nivele de lectură ale Tora: Pshat (lectura literală), Remez (lectura alegorică), Deresh (lectura filosofică) şi Sod (lectura mistică sau esoterică care este cea a Cabalei). Poarta de intrare în această livadă mistică este Sephirat (Regatul).”

Revenind la Sepher Yetzirah, Marc Halévy precizează că nu are un autor cert, deşi legenda face din Shimeon bar Yo’hai părintele, inspiratorul sau chiar autorul, anual cabalişti din toată lumea venind în a 18-a zi a lunii Yiar, la Meron, pentru a pune o piatră la mormîntul său; dar Marc Halévy face şi cîteva precizări asupra deosebirilor între cabală şi hasidism, prima fiind sefardă, aristocratică şi intelectuală, hasidismul fiind de spirit askenaz, ţinînd de religia naivă. Din această perspectivă, Sepher Yetzirah provine din ramura mistică, intelectuală şi aristocratică: „Cabalismul lui Sepher Yetzirah rezultă dintr-un filon de mistică intelectuală şi metafizică, mult mai aproape de cea a unui Meister Eckhart decît de misticismul religios al unei Tereza de Avila (totuşi evreică) sau a unui Ioan al Crucii. Pentru a o spune tăios, misticismul se înalţă dintr-o căutare a extazului adeseori pietist în cadrul închis al unei religii date, în vreme ce mistica depăşeşte toate religiile şi vizează o unire directă cu divinul dincolo de orice paradigmă religioasă. Pentru a o spune altfel, mistica unui Meister Eckhart sau a lui Sepher Yetzirah sau a unui Lao-Tze sau din Vendanta este universală, în vreme ce misticismul Terezei sau al lui Ioan nu au nici un sens în afara catolicismului cel mai închis.”

Marc Halevy propune şi o nouă traducere a capodoperei Sepher Yetzirah (Cartea Creaţiei), urmată de o secţiune de ample comentarii. Primele comentarii la Sepher Yetzirah datează din primele decenii ale secolului al X-lea, Marc Halévy avînd un strămoş, Yehoudah Halévy, care a făcut şi el un comentariu asupra Cărţii Creaţiei. De ce sînt importante comentariile pentru acest mic tratat cabalistic? Pentru că în lipsa unor echivalenţe terminologice, mistice şi filosofice, lectura ar fi incompletă, esenţialul ar rămîne ascuns în litera textului. Sigur, nici traducerea, şi cu atît mai puţin comentariile lui Marc Halévy nu pot fi rezumate, comentariul trebuind raportat totdeauna la traducere.

Pe tot parcursul comentariilor, Marc Halévy subliniază monismul metafizic şi mistic al iudaismului, nu monoteismul religios, ceea ce îl conduce la afirmaţii tranşante despre absolutul atemporal, despre sensul şi valoarea omului care stau în ceea ce fac în serviciul Unului, despre elogiul tăcerii, despre cele 22 de litere ale alfabetului sacru, despre orgoliul lui Rene Descartes care proclama: „Gîndesc deci exist”, despre hermeneutica tetragramei YHWE.

Comentariile lui Marc Halévy revin constant la trăirea interiorităţii ca fiind singura salvatoare într-o lume cotropită de exterioritate şi aparenţă, îndeamnă la abandonarea superficialităţii şi la înfruntarea abisurilor: „Sufletul, la ieşirea din metanoia sa (plăcut cuvînt grec care evocă ceea ce este dincolo de cunoaştere), trebuie să revină la corpul sclav şi să convingă intelectul şi sensibilitatea, spiritul şi inima, raţiunea şi intuiţia, să părăsească făgaşul relativului şi al efemerului pentru a pleca spre deşerturile infinite ale absolutului şi atemporalului.(…) Debarasată de falsele certitudini, rătăcirea poate începe!”

Aminteam mai sus, după Marc Halévy, că în ebraică livadă înseamnă pardes, adică paradis. Talmudul spune că patru rabini renumiţi au intrat într-o zi în această livadă a misticii evreieşti. Primul a ieşit nebun, al doilea răutăcios, al treilea apostat şi ultimul…liniştit. „Care va fi calea ta?”, se întreabă Marc Halévy.