Istoria masoneriei este în continuare subiect de dispută, autorii raportîndu-se la diferite momente pe care le asimilează fenomenului masonic în înţelesurile sale acceptate după 1717, an luat ca referinţă pentru începuturile oficiale ale masoneriei speculative. Guy Chassagnard, cunoscut pentru cîteva lucrări anterioare (Le Petit dictionnaire de la franc-maçonnerie; La franc-maçonnerie en Quercy; Aux sources du Rite Ecossais Ancien et Accepté – prezentată pe acest site, în martie 2009) încearcă să acopere o lacună în lucrările masonice şi anume să prezinte cronologic, în limita informaţiilor avute, istoria ordinului masonic de la origini pînă în zilele noastre, în lucrarea Les Annales de la franc-maçonnerie ou Acta Latomorum, Paris, Editions Alphée, 2009, 720 p. A avut ca model cartea lui Claude Antoine Thory Acta Latomorum, ou Chronologie de l’Histoire de la Franche Maçonnerie française et étrangère, publicată în 1815. Acum două secole Thory afirma că “este imposibil a scrie o istorie generală a franc-masoneriei, bazată pe date şi fapte autentice”.

Folosind arhive ale unor mari loji franceze, ale Supremelor Consilii de grad 33 din Statele Unite ale Americii, Jurisdicţiile de Nord şi de Sud, manuscrise aflate în colecţiile Bibliotecii Naţionale a Franţei, Guy Chassagnard reuneşte date şi evenimente ale masoneriei franceze, engleze, americane şi, în măsura informaţiilor, din alte ţări. Primele informaţii ţin de perioada operativă, începuturile fiind plasate, cum altfel?, cu 4000 de ani înainte de Cristos, an care marchează adevărata lumină, autorul amintind că Etienne Morin a primit la Paris o Patentă “în a 27 zi a celei de a şasea luni a anului Adevăratei Lumini 5761“, adică 27 august 1761 în era vulgară/profană, anul lumină începînd la 1 martie. De  ce această coborîre în timp? Pentru că James Anderson, autorul Constituţiilor de la 1723, afirma că: “Adam, primul nostru părinte, creat după chipul lui Dumnezeu, Marele Arhitect al Universului, trebuie să fi avut înscrise în inimă Ştiinţele Liberale, în mod deosebit Geometria”, iar Willam Preston (1742-1818) considera că “Fodarea masoneriei poate fi coborîtă pînă la începutul lumii. Ordinul nostru există de cînd a apărut simetria şi manifestarea atracţiei către armonie. El a prosperat timp de multe secole şi în multe ţări. Nici o artă, nici o ştiinţă nu l-au precedat.”   După punerea în evidenţă a cîtorva repere din perioada operativă, sînt marcate momente ale trecerii spre speculativ, cu precădere din secolul al XVII-lea cînd apar lojile scoţiene, cînd se afirmă şi se răspîneşte rosicrucianismul, cînd Elias Ashmole “este făcut mason liber la Warrington”, cînd apare Manuscrisul de la Edinburgh, primul ritual masonic. În mod firesc partea cea mai amplă a volumului o constituie succesiunea de date şi note despre perioada speculativă, adică de la 1717 pînă în 2008.

Cum o astfel de lucrare nu poate fi rezumată, vom aminti cîteva fapte consemnate de autor, urmînd ca posibilii cititori să descopere ceea ce-i interesează în evoluţia istorică a masoneriei moderne, sau dimpotrivă să sesizeze unele lacune. Ceea ce trebuie precizat de la bun început, este faptul că recentul volum publicat de Guy Chassagnard nu este o simplă cronologie, el însoţind relatarea sau marcarea evenimentului cu citate din epocă sau diferite lucrări, în măsură să sublinieze importanţa momentului. Un astfel de moment este 27 august 1761, cînd Etienne Morin primeşte o Patentă pentru Ritul de perfecţie, nucleu al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat.

În 1788, apare o culegere a ritualurilor primelor trei grade, publicată fără încuviinţare de un “ex-venerabil”; acesta nu ezită să publice jurămîntul la gradul de ucenic:

“Eu … promit în faţa Marelui Arhitect al Universului, care este Dumnezeu, şi dau în mod solemn cuvîntul meu de onoare în prezenţa acestei respectabile Adunări, că nu voi dezvălui secretul masonilor şi al masoneriei; de asemenea că nu voi dezvălui în scris sau prin viu grai, nici nu voi trasa, nici grava, nici picta, nici manifesta în vreun mod ceea ce ar putea fi; şi în caz de infracţiune, consimt să mi se taie gîtul, limba să-mi fie smulsă, corpul ars şi redus la cenuşă, pentru a fi aruncată în vînt, în aşa fel încît să nu mai fiu amintit printre oameni. Aşa să-mi ajute Marele Arhitect al Universului“.

Superb jurămînt, încălcat de cel care a publicat ritualurile fără încuviinţarea loji şi a Marii Loji căreia îi aparţinea; la acea vreme în Franţa nu era decît Marele Orient al Franţei. Să ne mai mirăm că în vremuri mai apropiate nouă, într-o  ţară de gintă latină şi într-un oraş care se crede încă Micul Paris, (am fost suficient de … discret?) , aşa-zişi demnitari în viaţa profană îşi publică în ziare fotografii în ţinută masonică?

Mulţi pseudo-cunoscători în ale masoneriei, lectori doar ai ritualurilor şi, în cel mai bun caz a vreunei lucrări de “popularizare”, susţin cu lejeritate că  de la origini masoneria a fost deschisă tuturor oamenilor de bună credinţă, dincolo de confesiune şi naţionalitate. În 1789, loja “La Parfaite Union”, din Montauban, întreba Marele Orient al Franţei asupra admiterii unor evrei în lojă; iată răspunsul: “un evreu care are toate calităţile care constituie un om de onoare este demn să participe la misterele Artei Regale”. Anul următor, noua putere instalată de Revoluţie avea să recunoască evreilor calitatea de cetăţeni.

Un loc aparte ocupă în cronologia lui Guy Chassagnard evoluţia Ritului Scoţian Antic şi Acceptat; sînt evocaţi cu date şi ample note anii:

• 1786 – cînd Frederich al II-lea, regele Prusiei, promulgă Marile Constituţii prin care decidea “să adune şi să reunească într-un singur corp al masoneriei toate riturile Regimului Scoţian ale cărui doctrine sînt, după mărturia tuturor, aproape aceleaşi cu cele ale vechilor Instituţii”; nu se ştie unde se află originalul acestui document fondator al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat, în arhive existînd mai multe versiuni în engleză şi franceză
• 1801 – crearea primului Suprem Consiliu, cel al Statelor Unite, la Charleston şi
• 1804 -crearea primului Suprem Consiliu european, cel al Franţei, condus de contele de Grasse-Tilly; în 1847, Supremul Consiliu al Franţei cuprindea două areopaguri, 16 capitule şi 50 de loji simbolice (de perfecţie).

Originea devizei Libertate, Egalitate, Fraternitate continuă să suscite controverse. Le Moniteur Universel din 27 februarie 1848 anunţa că guvernul provizoriu a decis să înscrie sub drapelul naţional, cuvintele “Republique Française, Liberté, Egalité, Fraternité“. Cîteva zile mai tîrziu, o delegaţie a Marelui Orient al Franţei afirma în prezenţa guvernului provizoriu că “francmasonii au  purtat dintotdeauna, pe baniera lor, aceste cuvinte: Libertate, Egalitate, Fraternitate”.  Într-o circulară din 7 aprile 1848, Marele Orient al Franţei se felicita să fi asistat la triumful valorilor masonice “Libertate, Egalitate, Fraternitate”. Un an mai tîrziu, la 10 august 1849, Marele Orient al Franţei promulga prima Constituţie: “Francmasoneria, instituţie esenţial filantropică, filosofică şi progresistă, are la bază existenţa lui Dumnezeu şi nemurirea sufletului; ea are ca obiect exercitarea binefacerii, studiul moralei universale, al ştiinţelor şi al artelor şi practicarea tuturor virtuţilor. Deviza sa a fost dintotdeauna: Libertate, Egalitate, Fraternitate” (în 1884, primul articol din Constituţie avea să se modifice, fiind în vigoare şi astăzi!). În ianuarie 1852, prin decizie guvernamentală, deviza republicană “Libertate, Egalitate, Fraternitate” a fost suprimată; a rămas în franc-masonerie, căci “francmasonii au purtat-o dintotdeauna…”.

Lucrarea lui Guy Chassagnard nu ocoleşte atitudinile antimasonice, cum au fost enciclicile papale, luările de poziţie ale lui Léo Taxil sau ale lui Leon Meurin, arhiepiscop de Port-Louis: “Cabala, sursă principală a magiei negre, conduce la francmasonerie şi la demonolatrie. Francmasoneria este pe întreg globul sub forţe nenumărate, dar sub direcţia supremă a Suveranului Pontif de la Cherleston”; reamintim, Charleston, oraş în Carolina de Sud, a fost timp de jumătate de secol sediul primului Suprem Consiliu de grad 33 al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat.

Evident, am căutat în cronologia lui Guy Chassagnard evocarea unor momente din istoria (destul de zbuciumată) a masoneriei române; singurele note sînt despre introducerea ritului de Memphis (1849) şi crearea Supremului Consiliu de grad 33 al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat (1881).

În iunie 1992, la Londra, 12500 de masoni au asistat la ceremoniile care au marcat 275 de ani de la naşterea masoneriei speculative. În 2017 se vor împlini 300 de ani de la acel moment  (24 iunie 1717 – crearea Marii Loji a Londrei) care, dincolo de parti-pris-uri, dispute şi anatemne, a marcat istoria lumii moderne!

După o scurtă incursiune istorică explorînd începuturile masoneriei speculative, Guy Chassagnard abordează primele încercări de constituire a ritului de perfecţie, dar şi sensul termenului de scoţian aplicat gradelor înalte. Între 1733 şi 1762 documentele epocii menţionează apariţia primelor grade de perfecţie: maestru scoţian, prinţ de roza-cruce, cavaler al orientului, maestru secret, ales al celor nouă, cavaler al vulturului şi al pelicanului, cavaler kadosch; în privinţa denumirii de “scoţian”, istoricii  nu lasă loc echivocului: Scoţia nu are nici un merit în constituirea gradelor înalte, denumirea fiind aleasă pentru a da o aură de vechime noului rit. De la apariţia Ritului Scoţian Antic şi Acceptat în Europa, patenta lui Etienne Morin nu a încetat să intrige istoricii masoneriei; deşi nu a existat decît o singură patentă, istoricii au identificat patru copii (originalul a dispărut de multă vreme), cea mai veche datînd din decembrie 1768. Patenta a existat, semnatarii sînt personalităţi ale masoneriei acelor timpuri, încît istorici nu au de ce să se îndoiască de apariţia unor grade ale perfecţiei în teritorii franceze de peste mări. După moartea lui Etienne Morin, americanul Henry Andrew Francken a recopiat ritualurile Ritului de perfecţie care cuprindea 25 de grade, de la ucenic la Prinţ al secretului regal, distribuite în şapte clase.

La răspîntia dintre secolul al XVIII-lea şi cel de-al XIX-lea, unsprezece Honorable Gentlemen, cum vor rămîne în istorie, au pregătit constituirea primului Suprem Consiliu al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat; printre ei: Abraham Alexander, Frederick Dalcho, Jean-Baptiste Marie Delahogue, Emanuel De La Motta, John Mitchell, Contele Auguste de Grasse-Tilly. La 31 mai 1801, nouă dintre ei vor consitui primul  Suprem Consiliu. Fără a exagera, acest moment din istoria Ritului Scoţian Antic şi Acceptat a avut darul de a scoate ordinea din haos (Ordo ab Chao). În prima “oraţie” în faţa membrilor Sublimei Mari Loji de Perfecţie, din septembrie 1801, Frederick Dalcho spunea: “Masoneria este cea mai perfectă şi sublimă Instituţie vreodată formată pentru promovarea fericirii indivizilor, sau pentru creşterea binelui general al comunităţii”.

Guy Chassagnard face cîteva precizări asupra Constituţiilor lui Frederic al II-lea, a succesiunii gradelor şi denumirii lor aşa cum apar prezentate în acest document, dar şi a momentului cînd apar Constituţiile (1786), cu 15 ani înaintea primului Suprem Consiliu, şi se întreabă, şi nu este primul, după cum nu va fi nici ultimul, de ce un rege prusac a ales o altă ţară decît a sa pentru a aşeza acolo începuturile Ritului Scoţian. După ce prezintă succint ritualurile gradelor Ritului Scoţian Antic şi Acceptat, Guy Chassagnard îşi încheie volumul cu cîteva documente (Patenta lui Morin, Constituţiile de la Bordeaux, Marile Constituţii, Concordatul din 1804).

Cartea lui Guy Chassagnard caută pe baza documentelor din arhive să dea un răspuns întrebărilor pe care încă le suscită trecutul scoţian. “Afacerea Scoţiană rămîne deci de urmărit…atît de o parte a Atlanticului, cît şi de alta. Pentru  lucrătorii masoni, misiunea nu este terminată; pentru cercetătorul, curios de istorie, ea este încă de întreprins”.