Cavaler al Crucii şi Trandafirului

La aproape patru secole de la apariția sa, rozicrucianismul rămîne o mișcare culturală și spirituală enigmatică. Este și acesta un semn că avertismentele din deschiderea și din finalul scrierii Confessio Fraternitatis nu au răsunat în deșert:  “Nimic din ceea ce se află rostit și adus la cunoștință tuturor cu privire la fraternitatea noastră să nu fie judecat cu ușurătate și să nu fie socotit ca o născocire deșartă și cu atît mai puțin să nu fie primit ca și cînd ar fi doar o închipuire a noastră. Noi nu ieșim la vînătoare după avutul vostru născocind elixiruri mincinoase, ci dorim să vă facem părtași ai bunurilor noastre. Vă vorbim acum în pilde, dar (cînd va sosi clipa) vrem să vă aducem în fața unei  înfățișări, înțelegeri, mărturisiri și cunoașteri a tuturor  tainelor, cunoaștere care să fie dreaptă, simplă, ușoară și fără ascunzișuri”. De vreme ce enigma a rămas aceeași pînă în zilele noastre, ne putem întreba: “cînd va sosi  clipa” dezvăluirii? Evident, o astfel de întrebare este un exercițiu retoric și prilejul deschiderii unei discuții despre unul dintre cele mai fascinante și spectaculoase grade ale Ritului Scoțian Antic și Acceptat: Cavaler  al Crucii și Trandafirului.

Manifestele fondatoare ale rozicrucianismului (Fama Fraternitatis, Confessio Fraternitatis și Nunta chimică a lui Christian Rosencreutz) au stîrnit o adevărată furtună în mediile intelectuale ale Europei apusene, dovedită de circulația și de interesul cu care erau lecturate și interpretate, cît și de abundenta literatură pe care au generat-o. Vastul curent hermetico-alchimic apărut în Renaștere nu urmărea doar restaurarea înțelepciunii antice, ci și reforma generală și radicală a tuturor instituțiilor religioase, sociale și culturale, într-un adevărat proces de renovatio a lumii occidentale. Fără a intra în detalii istorice care nu-și au locul aici, voi aminti doar că rozicrucianismul inițial a fost urmat de o vastă mișcare în secolul al XVIII-lea în care se remarcă sistemele Roza-Cruce de Aur și Roza-Cruce de Aur de Sistem Vechi. Dacă Roza-Cruce de Aur și Roza-Cruce de Sistem Vechi au dispărut strivite poate de apăsarea unui ideal din care prea puțin se implinise, se apreciază că rozicrucianismul inițial a supraviețuit într-unul dintre gradele masonice cele mai frumoase și mai încărcate de simboluri.

Una dintre controversele care animă dezbaterile istoricilor gîndirii moderne este cea privind posibila filiație sau influență între rozicrucianism și francmasonerie; unii istorici afirmă că odată ajuns în Anglia, rozicrucianismul a devenit francmasonerie, în timp ce alții consideră că francmasoneria a preluat, în unul din gradele sale, teme ale rozicrucianismului.  Este cert că la un moment dat zidăria operativă s-a transformat în zidărie speculativă, ocupîndu-se cu interpretarea morală sau mistică a clădirii; de aceea istoricii care evită capcana legendelor afirmă că fenomenul european al francmasoneriei a fost sigur legat de mișcarea rozicruciană. Unul dintre cei mai avizați istorici și comentatori ai fenomenului rozicrucian, Roland Edighoffer, spunea că în acest caz ne aflăm în fața unei istorii deopotrivă vizibilă și subterană și că “Roza-Cruce pare să semene cu un iceberg: toate scrierile despre ea formează partea vizibilă, în timp ce esențialul rămîne ascuns în oceanul misterului”. Punctele de convergență între francmasonerie și rozicrucianism  sînt: idea fraternității și a ajutorului dezinteresat, a toleranței, cu un arier-plan religios și creștin marcant în epocă, o curiozitate metafizică cu nuanțe de alchimie, cabală, hermetism.

La vremea constituirii sale, gradul al 18-lea, Cavaler al crucii și  trandafirului era considerat nec plus ultra al Ritului Scoțian Antic și Acceptat; în anul 1765 a fost instalat la Lyon Capitulul “Cavaleri ai vulturului negru Roza-Cruce”, considerat a fi cel mai vechi capitul cu existență sigură. Simbolismul gradului de Cavaler Roza-Cruce nu s-a schimbat de la crearea sa, dar există diferențe de nuanță în funcție de obediența în care este practicat. De altfel, evoluția ritualului este un subiect de dispute, lucru lesne de înțeles dacă avem în vedere că primul ritual practicat datează din 1765, el purtînd o puternică amprentă creștină, într-o epocă în care adepți ai altor religii nu făceau încă parte din frățietate. Cercetări de dată recent arată fără putință de tăgadă că primele ritualuri țineau mai curînd de un creștinism al începuturilor decît de deschiderea către frați aparținînd tuturor confesiunilor.

Tradițiile esoterice împrumută limbajul simbolic prin care învățăturile și practicile lor codifică fondul comun emblematic și alegoric al culturii în care se dezvoltă; acest fond cultural, la rîndul său, întreține strînse raporturi cu tradițiile religioase. Simbolul devine o miză, validitatea interpretării semnînd legitimitatea instituției. Gradul de Cavaler al crucii și trandafirului practicat pentru început de masoneriile europene se înscrie în această problematică. Împrumutînd tematica patimilor lui Isus, simbolica pe care o pune în operă va da naștere unor interminabile discuții. Cele mai multe Supreme Consilii dau acestui grad sensul tradițional, văzînd în simbolul trandafirului pe cruce una din reprezentările patimilor lui  Isus, în vreme ce altele merg către o laicizare a ritualului și văd în trandafir emblema gîndirii creatoare, a frumuseții, a iubirii. Este momentul să ne remintim întrebarea lui Goethe: “Așadar, cine a împletit Trandafirii cu Crucea?”. Alături de centru, cerc și pătrat, crucea este unul dintre cele patru simboluri fundamentale, fiind prin complexitatea simbolică, cel mai totalizant simbol; în ea se întîlnesc cerul și pămîntul, timpul și spațiul; dintre toate simbolurile crucea este simbolul universal, totalizator, este aducerea laolaltă a universului, comunicarea între cer și pămînt.

Celălalt simbol fundamental al Cavalerului Crucii și al Trandafirului este trandafirul, care în mitologia greacă era simbol al iubirii care învinge moartea și al renașterii; simbolul va fi preluat în creștinism și apoi în alchimie, unde trandafirii albi și roșii trimit la un sistem dual, la albedo și rubedo, două din operațiile alchimice, opera la alb și opera la roșu. Întrucît cu rozicrucianismul inițial sîntem în lumea protestantă, să amintim, în treacăt, că pecetea lui Martin Luther era o cruce în mijlocul unui trandafir cu cinci petale. Un simbol al suferinței tragice și al morții (crucea) devine prin cele patru brațe îndreptate în cele patru zări emblema nesfîrșitului; el se unește cu un simbol al regenerării, al purității, al cunoașterii și inițierii (trandafirul).

Citeste mai departe »

De ce Ritul Scoţian Antic şi Acceptat?

În anul 1801 lua naştere, la Charleston, Supremul Consiliu al Suveranilor Mari Inspectori Generali de grad 33 pentru Statele Unite ale Americii. Un an mai tîrziu, tot la Charleston, s-a creat Supremul Consiliu al insulelor franceze ale Americii, avîndu-l drept Suveran Comandor pe contele Grasse-Tilly. În octombrie 1804, este fondat la Paris Supremul Consiliu al Franţei, sub conducerea lui Auguste de Grasse-Tilly, primul Suprem Consiliu european. Cele două veacuri trecute de la aceste pietre de hotar ale evoluţiei Ritului Scoţian Antic şi Acceptat au dat o configuraţie stabilă valorilor iniţiatice şi filosofiei celor treizeci şi trei de grade ale sale. Într-o lucrare  care marca bicentenarul Supremului Consiliu al Franţei şi semicentenarul activităţii sale publicistice consacrate spiritualităţii francmasonice, Jean-Pierre Bayard omagiază Ritul Scoţian Antic şi Acceptat şi francmasoneria în ansamblu: „În timp ce societatea noastră pierde noţiunea de sacru, uită spiritualitatea în folosul unei cunoaşteri tehnologice în căutarea profitului, cîteva fiinţe caută cu disperare originea lor fiind însetate de repere, de probe irefutabile, de o arheologie riguroasă a gîndirii umane. Omul, neliniştit, ambiţionînd exactitudinea, caută să se liniştească. Francmasoneria înţelege să replaseze omul în contact cu forţele sacre ale cosmosului pentru a-i reda armonia iniţială. Bogăţia sa rezidă în puterea simbolurilor sale care sînt eterne şi universale, care nu aparţin nici unei şcoli, nici unei religii, dar pe care fiecare societate o interpretează după o percepţie pe care o extrage din acest Centru tradiţional, fără origine umană!”

Crearea acestei instituţii cu 33 de grade rămîne încă misterioasă, în ciuda numeroaselor lucrări semnate de redutabili istorici. 33 este un număr sacru, marcat de simbolism, prezent în multe tradiţii religioase. Denumirea de scoţian, aparent obişnuită la prima vedere, nu ascunde o realitate istorică indubitabilă. În 1930, Albert Lantoine, membru al Supremului Consiliu al Franţei, scria în prefaţa la cartea sa despre Ritul Scoţian Antic şi Acceptat că acesta este celebru, „celebru şi puţin cunoscut”. S-au schimbat lucrurile în mod radical de atunci? S-au făcut cîţiva paşi semnificativi, şi s-a destrămat un mit: cel al originii…scoţiene! Acum 50 de ani, R.S. Lindsay, Mare Secretar General Al Supremului Consiliu al Scoţiei, afirma tranşant: „Scoţia nu este leagănul nici al Gradelor Ritului, nici al Ritului ca sistem. Gradele Înalte au fost împrumutate de la un tip francez de masonerie, apărut numai în Franţa la mijlocul secolului al XVIII-lea”.

Primul Suprem Consiliu fondat la Charleston reprezenta întruchiparea spiritului ecumenic al francmasoneriei, fraternitatea spirituală dincolo de naţionalitate sau convingeri religioase şi politice. Iată ce scria Peter Bloch despre primii 11 membri al Supremului Consiliu de la Charleston: „Pentru că majoritatea acestor unsprezece bărbaţi remarcabili, avînd spirit întreprinzător sînt veniţi din vechea Europă pentru a participa la naşterea unei ţări noi, pentru că ei au ştiut să depăşească particularităţile confesiunii lor în folosul unei viziuni luminoase a religiei, pentru că au venit avizi de libertate, libertate cîştigată prin foame, sete, suferinţă pe cîmpul de luptă, pentru că ei au ştiut să pună această libertate în serviciul Datoriei, pentru că activitatea lor spirituală şi acţiunea lor în lume au format un ansamblu coerent, pentru că au ştiut să sublimeze probele şi favorurile, aceşti Unsprezece Gentlemeni de la Charleston au putut concepe, crea şi constitui Ritul Scoţian Antic şi Acceptat.”

Ritul este purtător al gindirii tradiţionale, caracterizează atmosfera iniţiatică în care se desfăşoară activitatea în lojă; în forma sa exterioară, el se exprimă prin simboluri, conţine un ceremonial stabilit prin ritual, o legendă care explică gîndirea esoterică specifică gradului. Acte de substituţie, riturile au, în cadrul masonic, un caracter sacru şi simbolic; ele au un fundament universal, care nu se modifică, Mircea Eliade spunînd că riturile care privesc practicarea unei meserii, în special cele de zidar şi de făurar, sînt încărcate de o străveche semnificaţie simbolică. Ritul Scoţian Antic şi Acceptat se sprijină pe universalitatea masoneriei simbolice a primelor trei grade, axate pe iniţierea în meseria de constructor, pe dezvoltarea tradiţiei solomoniene, apoi la alte grade pe aprofundarea tradiţiei, pe căutarea cuvîntului pierdut, pe cultivarea virtuţilor cavalereşti, într-un ansamblu impregnat de tradiţia iudeo-creştină. Dacă în companionaj ritualul era transmis oral, fără cuvinte scrise, putem deduce că astăzi prin ritualul tipărit a fost devoalat secretul masonic? Cei mai mulţi comentatori ai fenomenului masonic sînt de părere că fiind o experienţă esenţialmente individuală, iniţierea este trăită cu maximă intensitate de cei care vor să trăiască şi să lucreze în osmoză cu ceilalţi membri ai confreriei.

Deşi toţi autorii de studii consacrate spiritualităţii masonice sînt unanimi în a sublinia dificultatea de a despărţi limitele filiaţiilor şi influenţelor venite dinspre diverse tradiţii spirituale şi companionice,   aceiaşi autori sînt de acord asupra cîtorva mari corpusuri ideatice care şi-au pus amprenta pe constituirea filosofiei gradelor; cum ar putea fi omise din acest lanţ de aur masoneria de meserie,  Vechile Îndatoriri, mitul Templier, alchimia şi hermetismul, sau rozacruce? Fericita lor conlucrare  va da naştere unei noi vocaţii spirituale, într-o căutare perfect structurată, fondată pe un simbolism precis şi complet.

Cu toate că nici un Suprem Consiliu nu ritualizează toate cele trezeci şi trei de grade ale Ritului Scoţian Antic şi Acceptat, există un ritual cu învăţătura esoterică adecvată fiecărui grad. Primele trei grade sînt comune unei largi părţi a masoneriei speculative şi sînt practicate în lojile simbolice, învăţătura lor gravitînd în jurul construcţiei Templului. Jules Romain spunea că „toate riturile francmasoneriei se rotesc în jurul construcţiei. Dacă aţi înţeles aceasta, aţi înţeles totul.” Ritualurile sînt încărcate de un bogat simbolism: al instrumentelor rituale (echer, compas, ciocan, daltă), al referinţelor biblice (Evanghelia lui Ioan, Cartea Regilor), al obiectelor ( piatra brută, piatra cubică, steaua înflăcărată), al cabinetului de reflecţie ( sare, mercur, sulf, formula VITRIOL, craniul, clepsidra). Tot ritualurile primelor trei grade sînt cele care consacră cele trei mari lumini ale masoneriei (Cartea Legii Sfinte, echerul, compasul) şi cele trei coloane (Înţelepciunea, Forţa, Frumuseţea).

În atelierele de perfecţie se continuă drama în care fanatismul, ambiţia şi ignoranţa triumfă asupra inteligenţei creatoare ( gradul 4), este răzbunată uciderea maestrului Hiram ( gradul 9), este apărat Templul, iar după distrugerea acestuia Bolta Secretă ( gradul 14); Acest grad foarte simbolic permite a medita asupra Cunoaşterii şi încheie ciclul masoneriei solomoniene. Gradele capitulare se inspiră din texte vetero-testamentare şi exaltă spiritul cavaleresc; ele evocă reconstrucţia Templului de  Zorobabel, Ierusalimul ceresc, pentru a culmina cu gradul marcat de hermetism şi un profund esoterism creştin – Cavaler Roza-Cruce al cărui ritual emoţionant, bazat pe iubire şi sacru, pe adevăratele valori ale luminii, fac din el unul dintre cele mai frumoase grade cu o mare deschidere inţiatică. Gradele filosofice grupate în Areopag au ca teme Ierusalimul ceresc, miturile lui Noe şi al Turnului Babel, munca asupra lemnului de cedru din munţii Libanului, virtutea, curajul, căutarea adevărului, cultul Soarelui. Nec plus ultra al Areopagului este gradul de Cavaler Kadosh care comemorează şi se inspiră din istoria Ordinului Templierilor, fără a pretinde că este continuatorul acestuia; este un grad al urcării şi coborîrii scării misterioase, al acordului dualităţii, în care masonul îşi îndeplineşte Îndatorirea, fără preocupare pentru interesul şi renumele său, fără orgoliu nici ostentaţie. Ultimele trei grade foarte simbolice în învăţătura lor, sînt cele care asigură transmiterea spiritului Tradiţiei, prin transmiterea descendentă a cunoştinţelor spirituale celor al căror periplu nu s-a încheiat încă.

Moştenitoare a unor vechi tradiţii, masoneria a rezistat probei timpului pentru că a ştiut să  regrupeze diversitatea, a cultivat pluralismul, alteritatea, toleranţa şi fraternitatea. „În mod deosebit, Ritul Scoţian Antic şi Acceptat prin dimensiunea sa spirituală şi calea sa iniţiatică tradiţională, prin înlănţuirea celor treizeci şi trei de grade ale sale, este unul dintre ultimele noastre metereze respectînd perfectibilitatea umană. Marele Arhitect al Universului este cheia de boltă a Ritului Scoţian Antic şi Acceptat”, afirma cu puţin timp în urmă Jean-Pierre Bayard.

Pagina 25 din 25« Prima...10...171819202122232425

This blog uses a customized version of Intense Wordpress Theme.