Jean-Patrick Dubrun (n. 1952) a studiat economia şi limbi străine, specializîndu-se în limba germană la Goethe Institut din Munchen. Lucrează în domeniul asigurărilor. Este preocupat de tradiţia vechilor constructori şi de simbolurile prin care oamenii transmit adevărata cunoaştere spirituală.

Este autor al cărţii Qu’est-ce qu’un Aprenti Franc-Macon? (Editions Maison de Vie, 2010) şi a unei noi traduceri, însoţite de comentarii, a Basmului lui Goethe: Le Serpent vert. Conte initiatique, Editions Maison de Vie, 2010. Pregăteşte o nouă carte despre simbolismul celor doi sfinţi Ioan. Un imn al puterii vitale Bogdan Mihai MANDACHE: - Sînteţi autorul unei noi traduceri, cu ample note şi comentarii, a Basmului lui Goethe. De ce era necesară o nouă traducere? Jean-Patrick DUBRUN: - Das Marchen, literal Le Conte, adeseori numită Le Serpent Vert, a suscitat numeroase traduceri de la apariţia sa în 1795. Una dintre cele mai cunoscute în limba franceză, cea a lui Oswald Wirth, datează din 1922. Recitind-o am găsit că stilul reflecta epoca sa şi apărea puţin desuet, preţios în mod inutil uneori. Mai uimitor încă, deşi Wirth se lăuda că era hermetist, comentariile sale treceau complet de partea dimensiunii alchimice a basmului lui Goethe pentru a se concentra pe o interpretare

umanistă, simpatică dar care mi se părea că trece pe lîngă esenţial. Lectura textului original al lui Goethe, de o stupefiantă frumuseţe, m-a provocat să-l fac accesibil cititorului de astăzi, obişnuit cu un limbaj simplu şi direct, lipsit de înflorituri. Este vorba deci de a „moderniza” Basmul fără a trăda spiritul, exerciţiu cu atît mai dificil cu cît se cunoaşte rigoarea ştiinţifică pe care o aducea Goethe în construcţia şi redactarea operelor sale. Se cunoaşte adagiul: traduttore, traditore. În fapt, a traduce, înseamnă totdeauna a trăda puţin, căci cuvintele capătă sensuri diferite, după spaţiul în care se folosesc şi după epocă. Das Marchen este cu adevărat „în afara timpului” şi merită reactualizat din timp în timp, în aşa fel încît mesajul său, purtător al unei învăţături universale, să fie înţeles de noile generaţii. Cînd traduci, afirma Goethe, trebuie să atingi intraductibilul. Nu pretind că am ajuns aici, dar cel puţin am încercat, prin comentariile şi interpretările care sînt în continuarea…

Mai mult...

Bruno Pinchard (n. 1955, la Le Havre) a studiat la Ecole Normale Superieure de Paris şi la Scuola Normale Superiore de Pisa; i-a avut ca profesori pe Levinas, Derrida, Louis Marin şi Eugenio Garin.

A fost cercetător la CNRS, apoi profesor la Centre d'etudes superieures de la Renaissance; în prezent este profesor de filosofia Renaşterii şi a Epocii Clasice la Universitatea din Lyon şi director al Şcolii doctorale de filosofie din regiunea Rhone-Alpes. De tînăr s-a consacrat studierii gîndirii umaniste, cu precădere celei italiene, de la Dante la Vico. Astăzi caută să definească practicile umaniste ale memoriei şi ale gîndirii care rezistă atît cinismului anti-umanismului, cît şi reconcilierilor pripite ale spiritualismului. De aici decurge ceea ce se numeşte o "Filosofie în exces", care caută cuvintele de ordine succcesive care reordonează biblioteca occidentală în jurul unui cuvînt care ar putea să-i servească drept centru. Această căutare a Cuvîntului pierdut este principiul experienţei sale iniţiatice. Dintre cărţile sale amintim: Métaphysique et sémantique. Autour de Cajétan, Vrin, 1987; Savonarole. La fonction de la poésie, L'Age de l'homme, 1989; La raison dédoublée: La fabbrica della mente, Aubier, 1992; Vico. De l'antique sagesse de l'Italie, Flammarion, 1993; Le Bucher

de Beatrice, Aubier, 1996; Meditations mythologiques, Les Empecheurs de penser en rond, 2002, (trad. în limba română, Editura Dacia, 2010); Recherches métaphysiques, Nihon University Press, 2009; Philosophie à outrance, cinq essais de métaphysique contemporaine, EME, 2010. ­Nevăzutul nu  vrea să apară în această viaţă Bogdan Mihai MANDACHE: - Domnule profesor, în studiile şi cărţile Dvs. amintiţi deseori căutările esoterismului în a găsi tainele lumii. Esoterismul este constitutiv culturii? De ce atît de multe şi atît de dificile căi de acces? Bruno PINCHARD: - Cultura umană este în serviciul posibilităţilor deschise de limbile vorbite de oameni. Nici o limbă nu poate să se reducă la gramatica sa şi să rămînă prizonieră într-un sistem de semnificaţii închis. Profunzimea istorică şi analogică a limbilor multiplică la infinit reţeaua de semnificaţii implicată de fiecare enunţ. Limba produce astfel un esoterism natural şi spontan pe care preoţii, poeţii, magii au pus totdeauna stăpînire pentru a încerca să acceadă la o lume nevăzută. Astfel, căile sînt…

Mai mult...

Françoise Bonardel este profesor de filosofia religiilor la Universitatea Paris I-Sorbona.

Este cunoscută îndeosebi pentru lucrările sale despre hermetism, filosofia alchimiei, despre tradiţie: L'Hermétisme, PUF, 1985, editie revăzută şi adăugită La Voie hermétique, Dervy, 2002; Antonin Artaud ou la fidelité à l'infini, Balland, 1987; Philosophie de l'alchimie-Grand Oeuvre et modernité, PUF, 1993; Philosopher par le feu. Anthologie de textes alchimiques, Seuil, 1995, ediţie revăzută şi adăugită apărută la Almora, 2009; Petit dictionnaire de la vie nomade, Entrelacs, 2006; Bouddhisme et philosophie – En quete d'une sagesse commune, L'Harmattan, 2008; Des heritiers sans passé – essai sur la crise de l'identité culturelle européenne, La Transparence, 2010. Studii semnate de Doamna Françoise Bonardel sînt prezente în cîteva mari dicţionare şi lucrări enciclopedice: Cahiers de l'Herne C.G. Jung, l'Herne, 1984; Dictionnaire universel des littératures, PUF, 1994; Dictionnaire de l'ésotérisme, PUF, 1998; Le Livre des Sagesses, Bayard, 2002. Modernitatea materialistă Bogdan Mihai MANDACHE: - Doamnă profesor, de multă vreme în studiile şi cărţile Dvs. v-aţi arătat interesul pentru teme ale spiritualităţii. Vi se pare că

spiritualitatea, la singular sau la plural (spiritualităţile) mai are loc în viaţa omului de astăzi? Françoise BONARDEL: -Vastă întrebare, dar probabil decisivă pentru viitorul umanităţii. Dacă luăm în seamă istoria civilizaţiilor care s-au succedat în cursul ultimelor şase milenii, nu este sigur că o cultură lipsită de spiritualitate va fi mult timp viabilă. Contemporanii noştri, fără îndoială, nu au acordat atît de mult credit profeţiei atribuite lui Malraux – "Secolul al XXI-lea va fi spiritual sau nu va fi deloc" – decît pentru că ei prezentau acest risc. Modernitatea materialistă s-a dedat în această privinţă de cel puţin două secole unei experienţe hazardate, şi fără un precedent real în istoria umanităţii. Dar trebuie să ne înţelegem asupra a ceea ce înseamnă exact cuvîntul "spiritualitate", şi aveţi dreptate să luaţi în considerare de la început că sensul său să nu fie exact acelaşi atunci cînd îl folosim la singular sau la plural, chiar dacă un nod comun le leagă în mod…

Mai mult...

Roger Dachez (n. 1955) este medic, doctor în medicină, preşedinte al Institutului Alfred Fournier din Paris. Este cunoscut pentru cărţile şi studiile sale asupra originilor istorice şi a surselor tradiţionale ale francmasoneriei.

Este contributing member în Scottish Rite Research Society (USA), membru în comitetul ştiinţific al Muzeului francmasoneriei din Paris, director al revistei Renaissance Traditionnelle, preşedinte al Institutului Masonic al Franţei. Este autor al următoarelor cărţi: Des maçons opératifs aux franc-maçons spéculatifs. Les origines de l'Ordre maçonnique, Paris, EDIMAF, 2001; Histoire de la franc-maçonnerie française, Paris, PUF, 2003; L'invention de la franc-maçonnerie, Paris, Vega, 2008; a coordonat două lucrări colective: Les Franc-maçons de la légende à l'histoire, Paris, Tallandier, 2003; Les plus belles pages de la franc-maçonnerie, Paris, Dervy, 2003. Împreună cu Alain Bauer a semnat următoarele cărţi: Les mystères de Channel row, roman, Paris, JC Lattes, 2006; Les 100 mots de la franc-maçonnerie, Paris, PUF, 2007; Le convent du sang, roman, Paris, JC Lattes, 2009; Le Symbole Perdu décodé, Paris, Vega, 2009. "Evanghelia după Harry Carr" Bogdan Mihai Mandache: - Domnule profesor sînteţi autorul cîtorva cărţi şi studii despre istoria masoneriei speculative. Cum vedeţi trecerea de la speculativ la operativ? Prin

rupturi sau prin tranziţie şi evoluţie? Roger Dachez: - După o lungă perioadă de aproximativ două secole şi jumătate, timp în care "teoria tranziţiei" a fost – aproape – unanim admisă, această întrebare a suscitat de 3o de ani încoace numeroase controverse, în special în rîndul cercetătorilor englezi şi scoţieni. În anii '60 ai secolului trecut, teoria clasică ajunsese la maturitate şi se prezenta ca o povestire argumentată şi cu minuţiozitate documentată, căreia eruditul mason englez Harry Carr, atunci foarte ascultat şi unanim respectat,îi prezentase o versiune deosebit de elegantă şi după toate aparenţele convingătoare, cum a făcut-o în faimosul său articol "The Transition from operative to speculative Masonry" (The Prestonian Lecture for 1957). Totuşi în cîţiva ani, noi contribuţii şi adeseori revoluţionare s-au acumulat pentru a distruge acest edificiu – unii vor vorbi chiar cu o ironie puţin crudă de "Evanghelia după Harry Carr"...Pentru a rezuma lucrurile se poate spune că dezbaterea, pentru partea engleză, a fost deschisă în…

Mai mult...

E multă vreme de cînd oameni clarvăzători şi sinceri cred că pentru Biserică şi francmasonerie nu există decît o singură cale posibilă: cea a colaborării voluntare şi a edificării cetăţii temporale şi spirituale

Iată şi partea a II-a a interviului cu Jean-Jacques Gabut. Puteţi citi prima parte aici: Jean-Jacques Gabut: Ritul Scoțian Antic și Acceptat - o construcție spirituală fondată pe armonie și frumusețe (partea I) Francmasonul - "un soldat al universalului şi al eternului" Bogdan Mihai MANDACHE: Naşterea masoneriei simbolice a fost un fenomen complex în care s-au împletit influenţe venind dinspre ordinele cavalereşti, dinspre masoneria operativă, dinspre redescoperirile pe care le-a făcut Renaşterea (hermetism, alchimie, gnoză, cabală, arta memoriei). Dvs. spuneţi că francmasoneria este un creuzet; care sînt elementele din a căror combinare (ars combinatoria) a rezultat un ordin iniţiatic ce se revendică din Tradiţie? Jean-Jacques GABUT: Eu cred că este vorba de trei curente fondatoare şi de un „transmiţător"; cele trei curente sînt: masoneria operativă de la care a împrumutat simboluri şi ritualuri, asociaţiile religioase monastice şi ordinele cavalereşti, care însă nu trebuie limitate doar la ordinul Templierilor. Exegeza mosonologică recunoaşte rolul de transmiţător jucat de un al patrulea curent

sau mai curînd sursă care a venit să irige creuzetul noii masonerii născînde: cel al artei hermetice a memoriei. David Stevenson a arătat importanţa pe care o avea în Scoţia această artă a memoriei, în acelaşi timp cu hermetismul şi alchimia, împreună contribuind la „construcţia hermetico-alchimică" a diferitelor grade ale Ritului Scoţian Antic şi Acceptat. David Stevenson crede că lojile existente deja în secolul al XVII-lea, lojile unde dominau încă „operativii", ar fi putut fi într-un anume sens adevărate „temple ale memoriei". Această artă a memoriei care ne vine din antichitatea greco-romană este o extraordinară disciplină a spiritului care ar fi găsit în practica riguroasă a ritualurilor, impuse drept criterii ale autenticei masonerii, un gen de debuşeu natural, de supravieţuire acceptată. Punîndu-şi problema originii masoneriei speculative, Frances A. Yates, autoarea unei lucrări remarcabile despre arta memoriei, sugera că arta memoriei „ar putea fi sursa reală a mişcării hermetice şi mistice care foloseşte nu arhitectura reală a masoneriei operative , ci…

Mai mult...

Adevăratul secret al Templului este de a fi disimulat în sînul Ordinului, doar pentru iniţiaţi, o adevărată gnoză specific templieră.

Întrucît dialogul cu Jean-Jacques Gabut este amplu, voi publica acest interviu in două părţi, urmînd ca cea de a doua parte să apară peste cîteva zile. Jean-Jacques Gabut (născut pe 9 august 1934, la Chalon-sur-Saone), a făcut studii de drept, dar optat pentru cariera jurnalitică, domeniul în care a început să lucreze de la 20 de ani. A lucrat ca reporter, şef de serviciu şi redactor-şef pentru grupurile „Progres", „Dauphine Libere" şi „Lyon-Matin"; de asemenea a condus două posturi de radio: „Happy Radio" şi „Fun Radio". A predat  la Şcoala franceză a ataşaţilor de presă şi la Universitatea Jean Moulin din Lyon. A făcut parte din marele juriu  al concursului de absolvire a Şcolii naţionale de la Saint-Cyr. A fost preşedinte şi animator al mai multor asociaţii cu scop umanitar sau filantropic sau cu caracter civic. Pentru îndelungata activitate publicistică, de formator al unor generaţii de jurnalişti, pentru activitatea civică, dar şi pentru cea de fost combatant în Algeria, Jean-Jacques

Gabut a primit mai multe distincţii ale Republicii Franceze: Cavaler al Legiunii de Onoare, Ordinul Naţional al Meritului, titular al Crucii Combatantului, madalia comemorativă a Algeriei, medalia Recunoştinţei Naţiunii, medalia de onoare a Adunării Naţionale, medalia de aur a Senatului. Autor a numeroase conferinţe, studii ( în revistele Historia, Temoin, Points de vue initiatiques) şi cărţi despre esoterism, francmasonerie, tradiţii iniţiatice, istoria religiilor. Dintre cărţile sale amintim: Lyon magique et sacré, histoires et mystères d'une ville, éditions de Borée, 1994; La magie traditionnelle, éditions Dangles, 1999; Les survivances chevaleresques dans la franc-maçonnerie du rite écossais ancien et accepté, éditions Dervy, 2004; Eglise, religions et franc-maçonnerie, éditions du Cerf, 2005; Les symboles de la franc-maçonnerie, éditions Dervy, 2008. Calea privilegiată către Cunoaștere Bogdan Mihai MANDACHE: Una din tendinţele erei post-moderne, marcată de un avînt fără precedent al tehnicii, este încercarea de redescoperire a vechilor tradiţii, a esoterismului începuturilor; cu siguranţă este vorba şi de o încercare de a compensa ariditatea unei…

Mai mult...

Serge Caillet (n. 1962) şi-a petrecut copilăria într-un cătun în munţi, la graniţa dintre Drome şi Alpi. Din adolescenţă a fost atras de alchimie, de cărţile lui Jacques Bergier şi ale lui Fulcanelli; dar adevăratul său maestru spiritual va fi Robert Amadou pe care îl întîlneşte cînd avea 19 ani, şi de care îl va lega o strînsă prietenie.

Serge Caillet a studiat istoria ocultismului şi a societăţilor iniţiatice, rosicrucianismul, martinismul, ritualurile francmasonice, îndeosebi cele egiptene, iluminismul, subiecte pe marginea cărora a publicat articole şi studii în publicaţii precum: „Le Monde inconnu", „L'Autre monde", L'Initiation", „Renaissance traditionnelle". Serge Caillet este şi autorul a peste zece cărţi consacrate aceloraşi domenii ale preocupărilor sale; amintim cîteva dintre ele: L'Ordre de la Rose-Croix. Entretien sur le rosicrucianisme contemporain avec Raymond Bernard, Editions rosicruciennes, 1983; Sar Hieronimus et la FUDOSI, Cariscript, 1986; La Franc-maconnerie egyptienne de Memphis-Misraim. Histoire, Cariscript, 1988, 2 edition revue Editions Dervy, 2003; Arcanes et rituels de la maconnerie egyptienne, Editions Guy Tredaniel, 1994; L'Ordre renouve du Temple. Aux racines du Temple solaire, Editions Dervy, 1997; Monsieur Philippe, l'Ami de Dieu, Editions Dervy, 2000. Este autorul cîtorva articole apărute în Dictionnaire du monde religieux dans la France contemporaine, vol. 10, Les marges du christianisme, „sectes", dissidences, esoterisme, Editions Beauchesne, 2001. Esoterismul este calea interioară Bogdan Mihai MANDACHE: Sînteţi preocupat de

ani buni de ocultism, de societăţi iniţiatice în jurul cărora gravitează numeroase legende care ţin îndeosebi de presupusele secrete pe care le-ar deţine. De unde vine această dorinţă de a ascunde şi de ce atît de multe căi dificile de acces? Serge CAILLET: Nu este vorba atît de mult de a ascunde, cît de a revela ceea ce este în interiorul omului, şi care este secret pentru că ţine de intimitatea fiecăruia, de ceea ce este mai profund, mai intim şi mai adevărat în fiinţa noastră. Esoterismul este calea interioară, altfel spus este calea inimii, care este un templu în om, pentru că aici se manifestă Dumnezeu, aici se leagă dialogul între Dumnezeu şi om. Bineînţeles, societăţile iniţiatice sînt numite secrete. Este adevărat că altădată, ritualurile acestor societăţi nu erau publicate, şi deci erau rezervate celor ce făceau parte din ele. Astăzi, însă multe din ritualurile acestor societăţi au fost publicate în cărţi, iar pe internet circulă tot felul de…

Mai mult...