colonne-dHarmonie-symbolique-de-la-musique-en-logeFără a avea vreo rezonanță în sfera operativă, muzica a apărut în masoneria speculativă odată cu Constitțiile lui Anderson, care în anexă cuprind patru cîntece (Cîntecul Maestrului sau Istoria masoneriei, Cîntecul Supraveghetorului sau o altă istorie a masoneriei, Cîntecul companionilor, Cîntecul ucenicilor). Coloana Armoniei a suferit modificări de-a lungul timpului, trecînd de la cîntecele de banchete și cele interpretate de orchestre militare la armoniile sonore care însoțesc ritualul masonic, fără a mai fi interpretate în lojă, dar cel inițiat va păstra totdeauna amintirea coloanei armoniei. Absolvent al Conservatorului Național Superior de Muzică din Lyon, Hervé Mestron, altist în diverse orchestre baroce și moderne, este și un prolific și cunoscut scriitor de diverse genuri, scenarii radiofonice, romane, literatură pentru copii; Hervé Mestron este și autor de studii masonice, în 2012 publicînd o primă carte în domeniu, Mozart, la mort inachevée. La Colonne d’Harmonie, recent apărînd o noua carte care îi poartă semnătura: Colonne d’Harmonie. Symbolique de la musique en Loge, Paris, editions Maison de Vie, collection “Les Symboles Maçonniques”, 2017, 126p.

Pentru Hervé Mestron, Coloana Armoniei este una dintre ramurile arborelui simbolic care a urmărit evoluțiile Artei Regale: „Muzica ne cufundă într-o stare psihologică și fiziologică specifică și trimite la un alt lucru decît cîntecele și arhitecturile sonore care le compun. Mai departe, ascultarea în lojă devine o experiență particulară. Întrucît călătoria a început, percepția elementelor se modifică. Rezonanța capătă o dimensiune cosmică în care noi ne regăsim și care, în același timp, ne depășește.” Muzica are o structură expresivă puternică în măsură să declanșeze stări emoționale comune tuturor membrilor atelierului, cultivînd conceptele de pace, iubire, universalitate, fraternitate, liniște. Alegerea pieselor muzicale care să ilustreze momente ale ritualurilor nu este ceva care ține de hazard, acesta nici nu există pe drumul inițiatic; alegerea nu ține de preferințe personale, ci desăvîrșește lucrarea în lojă. Hervé Mestron compară planșa armoniei cu cea a oratorului, „pentru că fața sacră a muzicii va aduce o lumină pe care cuvintele nu o vor putea aduce, legînd inima și rațiunea în perspectiva marelui Întreg.”

Autorul remarcă predilecția maestrului armoniei pentru piese muzicale renascentiste, baroce, clasice sau romantice, dar și timiditatea în a propune în programul coloanei armoniei muzica contemporană, deși omul modern continuă că creeze în timpul său așa cum făceau și predecesorii. Din coloana armoniei nu lipsesc creațiile lui Mozart, inițiat, în 1784, în loja Zur Wohlthatigkeit, frecventînd în egală măsură loja Zur wahren Eintracht, al cărei venerabil maestru era mineralogul Ignaz von Born; în 1791, la inaugurarea templului lojii sale, Mozart dirijează cantata masonică Laut verkunde unsre Freude, cu puțin timp înaintea prematurei sale morți; în discursul de doliu, Karl Philip Hensler, oratorul lojii, spunea că din lanțul fartern a dispărut o verigă, că oamenii l-au plîns, admiratorii nu vor întîrzia să-l uite, dar că moartea sa este o pierdere ireparabilă pentru artă, că elogiindu-i geniul, nu trebuie uitată noblețea sa sufletească. Cu gîndul la Mozart, Hervé Mestron scrie că muzica nu situează inteligența adevărată în creier, ci în inimă; muzica devine un instrument simbolic care produce o plăcută emoție, are un profund ecou spiritual, muzica fiind trăită în deplina sa dimensiune mitică și simbolică. Muzica văzută ca o natură individuală în lumea profană se transformă în timpul ritualului în muzică fraternă, devine „element constitutiv al unui atelier comun tuturor și divizibil între toți.” În opinia lui Hervé Mestron muzica devine in lojă vector al desăvîrșirii intime și colective, ea anunță intrarea în lumea metamorfozelor, devine forță rituală subliminală, care influențează pe fiecare candidat în căutarea sa.