etienne-perrot-calea-transformarii-c1_1Pînă de curînd numele lui Etienne Perrot era cunoscut doar unui cerc restrîns de cunoscători ai literaturii consacrate alchimiei sau visului. Apariția colecției “Philemon”, coordonată de Lavinia Bârlogeanu, la Editura Nemira, a însemnat deschiderea interesului către scrierile autorilor care au ales să continue cercetările în nota deschiderilor aduse în psihologia analitică de C.G. Jung. Așa au ajuns citiți și cunoscuți Marie-Louise von Franz, Robert Moss, Edward F. Edinger, Etienne Perrot. Acesta din urmă este la a treia apariție în colecția “Philemon”; De la Dumnezeu la zei este cartea unui spirit neliniștit care, sub forma unei confesiuni ne face părtași la căutările din lăuntrul său, în vreme ce Visele și viața este despre vis ca expresie a naturii interioare, visul fiind peregrinatio, căutare, amestec de divin și demoniac, sacru și profan. Recent a aparut o nouă traducere din cărțile lui Etienne Perrot: Calea transformării după C.G. Jung și alchimie, București, Editura Nemira, colecția “Philemon”, traducere din limba franceză de Doru Mareș, studiu introductiv de Lavinia Bârlogeanu, 2016, 412 p.

Opera lui C.G. Jung și-a făcut greu loc în Franța, “demolarea fortăreței carteziene” s-a făcut anevoios, mult timp spiritul francez fiind identificat cu cartezianismul; apoi mai fusese și furia iluministă care aruncase anatemna asupra alchimiei și esoterismului. Astăzi pare ușor straniu că în Franța anilor ’70 ai secolului al XX-lea numele lui C.G. Jung nu era privit cu simpatie, era privit cu scepticism; să nu ne mirăm, era aceeași Franță în care universitarul Pierre Riffard a fost refuzat succesiv de șapte conducători de doctorat; a susținut teza, L’Idée de l’ésoterisme, într-un tîrziu, sub coordonarea lui Jean Deprun. Noile concepții, marile schimbări în ordinea spiritului sînt acceptate greu. Problema omului și a destinului său nu era una facilă, rezolvată o dată pentru totdeauna de psihologia academică sau de cea strict medicală, ambele împotmolite în formule seci, desprinse de viață, în vreme ce fiecare subiect/pacient are o viață trăită în concretețea faptelor, gîndurilor, bucuriilor și spaimelor sale. Iar cînd psihologia întîlnește alchimia, așa cum a fost cazul lui C.G. Jung, după 1930, șansa de a fi ascultat se diminuează, alăturarea domeniilor fiind aprioric de neacceptat minților deprinse cu canoanele, cu clasificările osificate, cu barierele de netrecut. Cam aceasta trebuie să fi fost atmosfera în care și-a început Etienne Perrot conferințele și cursurile despre alchimie și calea jungiană în psihologie.

C.G. Jung a mers un timp alături de Freud, i-a fost discipol, dar cercetările de psihologie abisală ale lui Jung au separat drumurile celor doi. Un vis avea să-l îndrume pe Jung spre căutarea interioară, evitînd astfel să fie copleșit de imagini, fantasme, neliniști: “Anii aceia au fost cei mai importanți din viața mea. Întrega mea activitate ulterioară a constat în elaborarea a ceea ca atunci a izbucnit din inconștient și care la început, m-a inundat. A fost materia primă a operei de o viață.” Etienne Perrot abordează în conferințele sale aspecte definitorii ale psihologiei jungiene, insistînd pe ideea ca Jung nu ne-a dăruit o doctrină, ci o cale, un drum interior al realizării Sinelui. Urmărind călătoria interioară a omului așa cum o pune în operă Jung, Etienne Perrot introduce cititorul contemporan în universul straniu al alchimiei, al limbajului alchimic, al similitudinii între căutările interioare și procedeele alchimice, așa cum apar ele descrise de Jung în celebra sa carte Psihologie și alchimie, carte care a avut un ecou puternic în căutările lui Etienne Perrot. Jung avea să spună că experiențele alchimiștilor erau ale sale, iar universul lor era al lui. “Din acel moment, scrie Etienne Perrot, fără a se lăsa oprit de uimirea pe care o trezea inclusiv în propriul anturaj, avea să așeze alchimia în miezul operei sale științifice, să redea viață unor texte prăfuite și abandonate, să integreze aceste materiale vechi în edificiul său cu totul nou. Opera jungiană ilustrează în acest mod mitul uroborosului alchimic, șarpele care își înghite coada.” Dar lucrarea spiritului în viziunea jungiană nu era una în cerc, ci una în spirală.

Cu siguranță mințile prizoniere ale imanenței, cele care nu pot depăși simplitatea concretului nu vor înțelege ce vrea să spună, ce mai are să spună alchimia într-o lume trăitoare sub spectrul progresului tehnologic. Cîte nu vor fi rămas necunoscute sub fragila pojghiță a progresului! De ce alchimia? Urmași ai unui raționalism “atotbiruitor”, mulți contemporani privesc cu detașare și condescendență domenii de profundă spiritualitate, din păcate uitate. Alchimia este văzută în continuare ca un pur exercițiu de transformare a metalelor, ca o alambicată și inutilă încercare de obținere a aurului din plumb. La acest nivel al discuției, orice strădanie de explicare pare sortită eșecului. Cu toate acestea, Françoise Bonardel, unul dintre cunoscătorii domeniului alchimiei, își exprimă încrederea că mai este loc în cultura modernă și pentru “această stranie manieră de a filosofa”, pentru că ea lucrează pe un alt plan decît cel al științei empirice, pentru că vrea să descopere starea superioară a lucrurilor umane. Alchimia a fost redescoperită omului modern de Gaston Bachelard și de C.G. Jung, care au arătat că pentru înțelegerea textelor alchimice este necesară o stare de spirit în care cititorul să evolueze pe un dublu registru, sensibil si inteligibil, care să reconcilieze înaltul cu adîncul, interiorul cu exteriorul, cerul cu pămîntul. “Jung ne-a reamintit: imaginile sînt energii vii. Iar într-o bună zi, acei căutători [alchimiștii-n.n.] s-au trezit în posesia a ceea ce un tratat a denumit lumină ieșind prin ea însăși din tenebre”, scrie Etienne Perrot. În Mysterium Coniunctionis, Jung afirma că psihologia complexă nu face altceva decît să regăsească poteca pierdută a alchimiei, fiind renașterea unui fluviu milenar ascuns în subteran în secolul al XVIII-lea.

În redescoperirea alchimiei occidentale, un rol determinant l-au avut traducerile unor texte alchimice chineze (Yi king-Cartea prefacerilor; Secretul Florii de Aur. Cartea Conștiinței și Vieții), făcute de prietenul lui Jung, Richard Wilhelm. Cele două tratate, în opinia lui Jung, “ofereau puntea între fundătura gnosticismului și marele necunoscut reprezentat de alchimie.” În viziunea alchimică, apuseană sau orientală, “deținătorul pietrei” este omul adevărat, omul pur și simplu, omul împlinit, modelul de integrare propus de Jung fiind umilul cuplu Philemon și Baucis, redat plastic de un poet uitat, Henri de Régnier, din care Etienne Perrot amintește aceste versuri: “Nici gradină nu are, nici casă,/Și se preface că-i sărac,/Pentru-a ascunde mai bine că este iubit.” Calea alchimică este calea naturii, la fel ca și calea jungiană, este calea prin care omul ajunge la el însuși, prin care face să rodească planta ale cărei semințe omul le poartă de la naștere. Urmînd calea alchimică, ne previne Etienne Perrot, nu vom vedea sfinți duși pînă în tavan de propria rugăciune, pentru că piatra filosofală este reușita unei încarnări, “prin urmare trebuie să ne pregătim potirul, athanorul, să ne exersăm la maximum trupul, să ne actualizăm virtualitățile vitale, să ne lăsăm liber jocul facultăților senzoriale și sensibile spre a pregăti tronul pe care va veni să se odihnească ființa misterioasă semănînd cu jaspul și sardonixul, tron contemplat de clarvăzătorul din Patmos.” Arta alchimică și psihologia jungiană stau sub semnul transformării, dar această operă de transformare, scrie Lavinia Bârlogeanu, cere deschiderea ochiului spiritului, deschiderea către totalitate, dar această încercare nu este a tuturor: “Calea transformării se deschide unora și se închide altora, cărțile despre transformare, la fel, se deschid celor care au pornit pe acest drum sinuos și se închid celorlalți.” Athanorul, focul misterios, sarea, sulful, mercurul, procedee alchimice, toate se regăsesc în căutarea căii interioare care ne conduce către adîncurile noastre, acolo unde ni se revelează taina vieții și destinul omului.

Pentru C.G. Jung descoperirea alchimiei a încununat căutările sale de înțelegere a psihicului uman; a văzut în alchimie mai mult decît o succesiune de procedee de laborator care ar fi dus la fabricarea aurului sau la transmutația metalelor. Athanorul reproducea un proces psihic, un proces determinant al devenirii personalitații, procesul de individuație. Cartea lui Etienne Perrot este o invitație adresată omului contemporan, afundat în conformisme și prea multe prejudecăți despre ineluctabilul progres, de a urma caleatransformării, acolo unde se împletesc în chip miraculos conținuturile inconștientului, simbolismul oniric și alchimia medievală.