marie-louise-von-franz---problema-puer-aeternus---c1Puer Aeternus. Iacchus despre care scrie Ovidiu în Metamorfoze: “Iacchus,/Euhan și numele toate ce porți prin orașele grece;/ Liber, ție îți dau. Tinerețea ți-e nepieritoare;/ Veșnic copil, tu privirile cerului prin frumusețea-ți/ Mare-o atragi; tu cînd fără de coarne te-arăți, cu-o fecioară/ Semeni și Răsăritul îți este supus pînă unde/ Gangele, mersul oprindu-și, pe inzii cei oacheși îi scaldă.” Iacchos era zeul care conducea procesiunea inițiaților în Misterele de la Eleusis, el era reprezentat ca un copil ajuns la adolescență, purtînd în mînă o torță și călăuzind procesiunea, care se încheia cu cel mai încîntător mister: culegerea unui spic de grîu. Dar nu despre Iacchus și Misterele de la Eleusis sînt aceste rînduri, ci despre o carte care analizează una din gravele probleme ale psihicului: copilul etern. Nume aproape necunoscut publicului din România, pînă acum cîțiva ani, Marie-Louise von Franz, colaboratoare apropiată a lui C.G. Jung, este o prezență constantă în ultima vreme prin traducerea unor cărți care îi poartă semnătura; au apărut: Psihoterapie. Experiența unui practicant jungian; Dimensiuni arhetipale ale psihicului și Psihic și materie (Editura Herald), Visele și moartea (Editura Nemira), Aurora Consurgens, traducere și comentarii, text inclus în volumul 14/3 din Opere complete de C.G. Jung, la Editura Trei. De curînd a apărut o nouă carte semnată de Marie-Louise von Franz: Problema Puer Aeternus, București, Editura Nemira, traducere din limba engleză de Anca Bodogae, studiu introductiv de Lavinia Bârlogeanu, colecția “Philemon”, 2016, 368 p.

Dar puer aeternus nu este o denumire exotică, o componentă a frumoasei mitologii grecești, a fascinantelor mistere eleusiene, o trimitere la poemele lui Ovidiu; nu, puer aeternus trăiește printre noi sau chiar în noi. “El este, scrie Marie-Louise von Franz, divina tinerețe născută în noapte, în misterele eleusiene, care reprezintă un cult tipic al mamei, e un fel de mîntuitor, este un zeu al vegetației și al învierii, zeul divinei tinereți, corespondentul unor zei orientali ca, de pildă, Tammuz, Attis sau Adonis.” Puer aeternus din viața reală este bărbatul matur ancorat în psihologia adolescentului, cu un accentuat  complex matern, nedesprins încă de influența mamei, trăitor într-un păgubos romantism, aproape un inadaptat realităților lumii, altele decît lumea în care mama veghea asupra pașilor săi, un adolescent mofturos, arogant, avînd deopotrivă un complex de inferioritate, dar și sentimente de superioritate, o atitudine confuză față de femei, un om trăind o “viață provizorie”, la limita vieții reale pe care nu are curajul să o experimenteze. C.G. Jung spunea că tulburările psihice ale bărbatului cu un pronunțat complex matern sînt homosexualitatea și donjuanismul.

Marie-Louise von Franz îsi ilustrează argumentația cu un model din literatură, Micul prinț, al lui Antoine de Saint-Exupéry, despre un personaj care nu a ajuns nicicînd în lumea adultului, despre golul și lipsa de sens a acesteia, pentru că nu vede și alte aspecte ale vieții adulte; personajul lui Saint-Exupéry privilegiază lumea copilului ca lume a fanteziei, restul fiind pierderea propriei naturi: “Astfel vede el viața de adult, fiindcă nu a găsit calea prin care ar putea aborda adevărata viață, cum am numi-o noi, în lumea adultă. Cred că aceasta este, pe scurt, întreaga problemă: cum am putea ieși din lumea fantastică a tinerilor și a tinereții fără a-i pierde valoarea? Cum ne putem maturiza fără a pierde sentimentul de totalitate și pe acela de creativitate sau senzația de a fi cu adevărat vii, pe care le trăim în tinerețe?”, se întreabă Marie-Louise von Franz. E nevoie de o forță vitală atunci cînd sînt în conflict cerințele vieții interioare și ale celei exterioare, dar nu toți au forța de a suporta tensiunea și de a găsi rezolvarea adecvată. Jung scria în Aion că porțiunea de drum pe care orice om o întîlnește “are un comportament fragil, vrea să fie cucerită și nu se supune decît puterii. Ea ridică pretenții asupra bărbăției bărbatului, asupra ardorii sale și mai cu seamă asupra curajului și forței sale decizionale care poate să arunce întregul om pe talerul balanței. Pentru aceasta el ar avea nevoie de un eros necredincios, unul care și-a uitat mama.” În analizele sale Jung diferenția tipul astenic de tipul puternic; la astenic minusul este cel care îmbolnăvește persoana, cel puternic are fantezie, dar un ego slab. Scriind despre Saint-Exupéry, Marie-Louise von Franz susține că “aparține tipului mixt, nici slab, nici puternic. Are o mare forță, curaj, vitalitate și capacitatea de a schimba situații dificile. Dar un colț al personalității sale e extrem de fragil și lipsit de vitalitate și acest colț este ceea ce întrupează planeta.”

Cartea lui Marie-Louise von Franz este o îmbinare armonioasă între teoria analitică de sorginte jungiană și practica sa de terapeut jungian; astfel, alături de teoretizare, alături de interpretarea scrierii lui Saint-Exupéry sau a lui Bruno Goetz, Regatul fără spațiu, întîlnim relatări ale unor discuții avute cu pacienții săi. Sînt descrise convingător caracteristici ale psihicului celor care doar își duc viața, nu și-o trăiesc: plictiseala ca simptom al vieții stăvilite, al refuzului oricărei aventuri interioare sau exterioare, al unei vieți trăite nu ca o curgere, ci mai curînd ca o băltire; rămînerea într-un stadiu în care nu poate fi atinsă personalitatea autentică, în care individul “se ține departe de trupul și de propria dispoziție emoțională, nu este cu adevărat el însuși în accepțiunea mundană a cuvîntului, ci doar spiritual se apropie de ființa sa; relativizarea prin a gîndi la tine în mod statistic, mod de gîndire pe care Jung îl considera mai periculos decît comunismul, pentru că gîndind statistic gîndim și simțim împotriva unicității noastre. Marie-Louise von Franz scrie despre drepturile sentimentului și rațiunii, despre lipsa intensității sentimentului la puer aeternus care atunci cînd întîlnește o fată gîndește mai întîi la dezamăgitorul sfîrșit, la experiența trecătoare, pregătindu-se pentru retragerea de frica dezamăgirii: “rațiunea și conștiința au răpit prea mult din viață – este exact ceea ce puer aeternus – încearcă mereu să facă. El nu dorește să se dăruiască vieții, ci se străduiește să o blocheze, organizînd-o cu rațiunea. Exact asta este boala morbidă.”

Visător incurabil, puer aeternus trăiește o adevărată dramă cînd trebuie să coboare în viață, iar acolo se va vedea cel mai bine adînca scindare a sufletului său, inadecvarea sa la lumea adevărată. Una din tulburările psihice ale lui puer aeternus este donjuanismul; Don Juan este un personaj dificil de clasat, este un exemplu al versatilității umane, ca infidelitate perfectă, dar și ca perpetuă căutare a unei femei unice. S-a spus că Don Juan ar fi expresia fragilității, a imposibilității de a fi constant, că ar fi demonul imanenței pure, prizonier al aparențelor, supus senzației înșelătoare, prizonier al repetiției, trăitor într-o viață care se împrăștie sub tirania pulsiunilor sale. Pe Don Juan nici o Penelopă nu îl așteaptă! Sau poate că paradoxul lui Oscar Wilde spune mai mult la a doua lectură: “Cei care rămîn fideli nu cunosc latura ușuratică a dragostei; numai infidelii îi cunosc tragediile”…

Marie-Louise von Franz ne deschide ferestrele către un concept mai puțin cunoscut, pueraeternus, care nu izvorăște din cărți și manuale, ci din realitatea intrinsecă; este una din încăperile sufletului omenesc care mult timp a rămas încuiată. Dar pentru problemele ascunse acolo “există căi de a ieși, dar e necesar efortul transformării, e inconturnabilă strădania smulgerii din posesia puterilor arhetipale negative, e stringentă evoluția psihică, accesul al o realitate umană mai înaltă, trăirea vieții într-un registru axiologic, includerea vieții într-o perspectivă mai amplă, care include și viața de după moarte”, scrie Lavinia Bârlogeanu. Imaginea lui puer aeternus îmi amintește sugestiva descrie pe care Andrew Solomon, o face, în Demonul amiezii, stejarului la umbra căruia se juca în copilărie: în timp, o viță uriașă se agățase de copac și aproape că-l sufocase; de departe părea un stejar falnic cu ramuri înfrunzite, de aproape era doar vița răsucită iscusit peste puținele crengi vii ale stejarului… Cititoarele se vor grăbi să descopere, poate să se bucure, cîte ascunzișuri are mintea unui bărbat nedesprins încă de tutela complexului matern; una din următoarele apariții din colecția “Philemon” este tot o carte scrisă de Marie-Louise von Franz, The Cat. A Tale of Feminine Redemption, consacrată femininului și constelării lui arhetipale!