Ritul și inițierea simbolică

În ansamblul ei, cartea lui Jean-Emile Bianchi este o convingătoare pledoarie pentru frumusețea simbolică a Ritului Scoțian Antic și Acceptat, pentru necesara revenire la Tradiție, pentru o viață trăită în bucuria și libertatea lucrurilor adevarate. Pledoaria autorului nu este nicicum pentru un desuet paseism, ci pentru o viață în care autenticul să fie cel care primează.

Tradiția este unul dintre conceptele folosite tot mai intens, dar pe cale să-și piardă înțelesurile originale, profunde. Unul dintre motive ar putea fi impasul în care se află științele umane și cele sociale.

Succesivele valuri de reducționism ale unui postmodernism prost înțeles erau pe punctul de a lăsa științele despre om fără…om! După frumoasele vremuri în care disciplinele reunite în trivium erau armonios însoțite de cele din quadrivium, asistăm la o înlocuire a lui voces cu res, adică a vocilor cu lucrurile. Gilbert Durand considera că umanitatea a parcurs trei mari etape explicative: teologică, metafizică, pozitivistă. Cum nu putem alege epocile, inutil să insistăm că aparținem celei pozitiviste. În sensul prim al cuvîntului, în inima tradiției se află ideea de a transmite, de a încredința, dar a transmite nu în sensul de a comunica, așa cum a informa nu are același înțeles cu a ști. Asistăm pe plan global la o criză a transmiterii, nu doar la una care privește componenta religioasă, ci la toate componentele demersurilor spirituale autentice. Cei mai mulți dintre contemporanii noștri ignoră căutarea adevărurilor eterne sau a învățăturilor primordiale. Jean-Emile Bianchi încearcă să ne apropie de virtuțile unei căi inițiatice tradiționale, în cartea sa L’eveil spirituel sur la voie des symboles, Editions Ivoire-Clair, coll. „Les Architestes de la Connaissance”, 2010, 332 p.

O umanitate fără Tradiție, susține Jean-Emile Bianchi, este o umanitate pierdută, ruptă de rădăcinile spirituale, o umanitate rătăcitoare. În opinia sa, una din instituțiile care păstrează legătura cu tradiția primă este Ritul Scoțian Antic și Acceptat. Respectat și practicat în litera și spiritul sale, Ritul este păstrător și purtător al gîndirii tradiționale cu valoare sacră. În forma sa exterioară, el se exprimă prin simboluri, mituri și legende, și cuprinde un ceremonial stabilit de ritual. Spiritul Ritului este transmis printr-un lanț neîntrerupt al regularității. Pentru Jean-Emile Bianchi Tradiția percepe omul ca fiind centrul privilegiat unde se întîlnsc influențele cerești și pămîntești, omul constituind punctul între cele două lumi: una văzută, cealaltă nevăzută, una interioară, cealaltă exterioară. Pentru inițiat, cunoașterea nu înseamnă știință; a ști însemnă a stoca informații; a cunoaște înseamnă a lua cunoștință despre ceva cu toate facultățile ființei: înseamnă a trăi, a comunica, a renaște. Tradiția este străină de „tradiționalism”, care este o deviere, păstrarea unor elemente exterioare și superficiale ale Tradiției.

Simbolul și gîndirea simbolică sînt în inima demersului și metodei masonice. În confuzia actuală termenul simbol are mai multe sensuri decît cel original, unele tot mai îndepărtate și golite de sens. Cele mai multe dicționare îl asimilează cu un semn, cu o emblemă, cu o reprezentare a unui lucru, un semn de recunoaștere, această din urmă definiție bucurîndu-se de o accepțiune mai largă. Simbolismul inițiatic, practicat în Ritul Scoțian Antic și Acceptat permite inițiatului să acceadă la dimensiunea spirituală pentru împlinirea idealului de umanitate în totalitatea sa. „Că simbolul inițiatic are o specificitate diferită de cea pe care i-o acordă științele profane nu trebuie să ne mire. Inițierea spirituală așa cum o practică un mason scoțian ( al Ritului scoțian – n.n.) se bazează pe un demers tradițional, trăit în condiții particulare, ignorate de cei care nu pot să le cunoască decît din exterior și într-o manieră exclusiv intelectuală. Inițierea este exclusiv ceva care trebuie trăit. Pentru aceasta, masonul beneficiază de diverse mijloace, unele sînt inerente persoanei sale, altele vin din tradiția ordinului masonic, și din Tradiția universală, lucruri care scapă profanilor”, scrie Jean-Emile Bianchi. Simbolul constituie mijlocul unic de transmitere a ceea ce rațiunea nu poate sesiza în totalitate; ceea ce nu poate fi înțeles la o primă aproximare cere un nivel superior al înțelegerii, ceea ce ține de o percepție intuitivă intelectuală sau spirituală, loc privilegiat al experienței inițiatice. Cunoașterea teoretică este necesară, lectura unui dicționar de simboluri poate aduce clarificări, dar nu este suficientă pentru un mason, el va trebui să-și apropie simbolurile prin practicarea ritualului. Pentru masoni, simbolul este un factor de deșteptare al cărui rol este să-l pună în relație cu un principiu. Masoneria scoțiană, susține Bianchi, este continuatoarea unor vechi tradiții prin corpusul său simbolic și este în măsură să-l apropie pe mason de realitățile de un înalt nivel. Bianchi aseamănă simbolismul cu scara lui Iacob, cea care lega Pămîntul de Cer. După legea analogiei care statuează corespondența microcosmosului cu macrocosmosul, fazele inițierii le reproduc pe cele ale procesului cosmogonic inițial. Dacă starea profanului este una cufundată în tenebre, inițierea, care este o naștere simbolică, deschide potențialitățile individului către un nivel superior de înțelegere. „Prin inițierea simbolică și tradițională, scrie Jean-Emile Bianchi, ființa trece de la haos la lumină, așa cum lumea la începuturi a făcut aceeași trecere. Este vorba despre o adevărată «re-creare» a ceea a fost la începuturi.”

Omul contemporan este tot mai puțin interesat de viața interioară, fiind de cele mai multe ori cufundat într-o materialitate păguboasă. Inițiatul vede în întîlnirea cu lumea posibilitatea de a evolua intelectual, moral și spiritual. Omul a închis ochii la minunile lumii, afirmă Bianchi, ceea ce-l face să trăiască deseori o stare letargică, cea care îl face să ignore partea cea mai nobilă a propriei persoane. Există o identitate funciară între Rit și simbol, ritul fiind pus în operă cu ajutorul simbolurilor, figurăriror, cuvintelor, gesturilor. Toate marile tradiții spirituale amintesc omului că este o parte a unui pact între transcendență și ființa sa terestră, iar această alianță poate fi actualizată prin simboluri și rituri. Ritul Scoțian Antic și Acceptat s-a constituit din întîlnirea diverselor tradiții care, la rîndul lor, au luat naștere în creuzetul unic al tradiției primordiale. Printre sursele care au contribuit la configurarea acestui corpus al realizării spirituale care este Ritul Scoțian Antic și Acceptat, Jean-Emile Bianchi amintește: tradiția simbolică hermetică sau inițierea alchimică; tradiția pitagoreică sau inițierea simbolică prin numere și geometrie sacră; constructorii și tradiția simbolică a Arhitecturii sacre; tradiția inițiatică cavalerească sau viziunea simbolică a războiului sfînt.

Ar fi dificil de discutat despre o posibilă renaștere a Tradiției în lumea noastră fără a aminti numele lui René Guénon, cel care prin cartea Criza lumii moderne a bulversat conștiințele occidentale într-o epocă în care se părea că triumfase modernismul. Diagnosticul lui Guénon este necruțător, pentru el „criză” și „modernitate” sînt fațete ale aceleiași orbiri, ale aceleiași falsificări a adevărului, modernii fiind inconștienți că participă la o epocă sumbră (Kali-Yuga), la o ineluctabilă decadență căreia Nietzsche i-a spus nihilism. Omul modern nu putea alege epoca în care să trăiască, dar putea alege Calea. Cei mai mulți dintre contemporanii noștri au scos din preocupările lor principiul transcendent, omul fiind în vîrful unei piramide imaginare; aceiași contemporani consideră toate determinantele trecerii omului prin lume ca fiind datorate unor consecințe materiale și pulsionale. Cît de aproape sîntem de spusele lui Rabindranath Tagore: „oamenii nu se reunesc decît în scop material, ei constituie o masă și nu un ansamblu viu.” Pentru Guénon civilizația modernă e singura anomalie din istorie, fiind singura care se dezvoltă într-un sens pur material, singura care nu se întemeiază pe un principiu superior.

În fibra sa puternică, demersul simbolic tradițional, Ritul, este Calea regală a Spiritului, singura care grupează oameni pe care religiile îi separă. Spiritualitatea exprimă solidaritatea între om și Transcendență care se manifestă prin Legea Universală, deasupra tuturor legilor naturale descoperite de om; legile universale simbolizează marile principii spirituale care emană dintr-un Principiu creator al lumii, Creator al celor văzute și al celor nevăzute, simbol al simbolurilor: Marele Arhitect al Universului. În ansamblul ei, cartea lui Jean-Emile Bianchi este o convingătoare pledoarie pentru frumusețea simbolică a Ritului Scoțian Antic și Acceptat, pentru necesara revenire la Tradiție, pentru o viață trăită în bucuria și libertatea lucrurilor adevarate. Pledoaria lui Jean-Emile Bianchi nu este nicicum pentru un desuet paseism, ci pentru o viață în care autenticul să fie cel care primează. Spiritualitatea poate pune capăt înfruntării între modernitate și Tradiție.