Ramsay et ses deux discoursCavalerul Andrew Michael Ramsay este una dintre personalităţile remarcabile ale începuturilor masoneriei moderne. Născut în Scoţia, către sfîrşitul secolului al XVII-lea, iniţiat la Londra, în 1730, Ramsay, iacobin convins, este nevoit să emigreze în Franţa, în 1736 apărînd pe scena masonică franceză. Este anul în care va rosti unul dintre cele mai cunoscute discursuri masonice, adeseori citat, poate nu totdeauna urmat în litera şi spiritul sale. Descoperiri de dată relativ recentă indică existenţa a două discursuri, semnalează diferenţe între originalul păstrat în Biblioteca de la Epernay şi versiunile tipărite. Acestui subiect îi consacră Alain Bernheim recenta sa carte Ramsay et ses deux discours, Paris, Editions Télètes, 2011, 96 p.              

Manuscrisul discursului lui Ramsay, păstrat la Epernay, are notată pe prima pagină data de 26 decembrie 1736; era ajunul sărbătorii sf. Ioan Evanghelistul, zi în care contele de Derwentwater acea să fie ales Mare Maestru. În martie 1737, Ramsay a trimis discursul către imprimerie, pentru o versiune tipărită. De aici începe „odiseea” discursurilor lui Ramsay. Alain Bernheim a transcris atît manuscrisul de la Epernay, cît şi versiunile tipărite, făcînd o analiză comparativă a textului şi a ideilor exprimate în discursuri. Analizînd versiunea manuscrisă şi sursele sale, Alain Bernheim este tranşant: „Ramsay pare să fi fost un plagiator – ceea ce nu era considerat un păcat mortal în secolul al XVIII-lea dar suscita foarte multă ironie -, motiv pentru care mai multe idei care se întîlnesc în preambul, comune manuscrisului şi versiunilor tipărite, provin din scrierile altor autori şi nu sînt fructul imaginaţiei sale”. Bernheim identifică în primele rînduri ale discursului ideile lui Fenelon despre filantropie, secretul inviolabil şi gustul pentru artele frumoase, iar în alte paragrafe găseşte idei preluate din Constituţiile lui Anderson. O idee remarcabilă, deşi nici ea total originală, pare a fi cea după care Solomon ar fi înscris în hieroglife statutele şi misterele ordinului masonic, Codul original al ordinului, păstrat după prima şi a doua distrugere a Templului pînă cînd cruciaţii îl vor redescoperi; aici Ramsay ar combina două surse, Biblia şi Istoria Ecleziastică a lui Claude Fleury, care-l cita, la rîndul său, pe Philostorgius. Deşi planul general al discursului este identic, diferenţele apar în privinţa lungimii celor trei părţi ale discursului, dar şi a numărului de cuvinte, a introducerii sau omiterii unor cuvinte: apar patru calităţi în loc de trei pentru a deveni mason, sînt introduse noi cuvinte, arhitectura este eliminată din rîndul artelor liberale, se subliniază aspectul spiritual al muncii asupra pietrei, folosirea termenului de scoţian în mai multe rînduri în versiunea tipărită. Alain Bernheim este convins că Ramsay nu a ţinut un al doilea discurs în martie 1737, nici nu a inventat gradele masonice. Se ştie cu certitudine că Ramsay a fost un iacobin convins, sărac, din acest motiv depinzînd de bunăvoinţa unor grupuri diverse, ale căror opinii erau diferite; aici vede Alain Bernheim sursa diferenţelor între cele două discursuri, cea rostită în lojă şi cea tipărită, afirmînd că „este îngăduit să credem că ea (versiunea tipărită – n.n.) a fost redactată ca o consecinţă a alegerii Marelui Maestru Derwentwater şi sub influenţa sa”. Erau anii cînd diferenţele confesionale, aici între catolici şi protestanţi, nu fuseseră nivelate nici măcar de un ordin care se voia deasupra tuturor confesiunilor!

Cartea lui Alain Bernheim, pianist de renume care în 1980 a abandonat cariera artistică dedicîndu-se studierii francmasoneriei, este un exemplu de cercetare şi de rigoare; atent la nuanţe şi detalii, autorul aşază „sub lupă” manuscrisul şi versiunea tipărită a Discursului lui Ramsay, le aşază pe coloane pentru a le putea urmări mai uşor şi pentru a sesiza deosebirile. Dincolo de originalitatea sau sursele lui Ramsay, să reţinem primele rînduri ale Discursului: „Ardoarea nobilă cu care dumneavoastră vă exprimaţi dorinţa de a intra în cel mai nobil şi distins Ordin al Francmasonilor, este o dovadă sigură că deja aveţi calităţile necesare pentru a deveni membri, şi anume omenie, moralitate, calitatea de a păstra secretul, precum şi gustul pentru arta de bună calitate”.