Din timpuri străvechi s-a speculat asupra semnificaţiei numerelor, a calităţii lor simbolice: “… ci toate le-ai rînduit cu măsură, cu număr şi cu cumpănă” (Cartea Înţelepciunii lui Solomon 11, 20). Multe din textele vechi egiptene sînt imnuri închinate simbolicii numerelor. Esoterismul occidental datorează o bună parte a inspiraţiei sale figurii legendare a lui Pitagora, reformator religios, taumaturg, matematician şi filosof, un om care, potrivit adepţilor, avea o natură intermediară între cea divină şi cea umană. Trăsătura originală a pitagorismului este suveranitatea Numărului. Întreaga tradiţie a căutării simbolisticii numerelor îl face pe Eugen Bindel să vorbească de o adevărată Mistică a numerelor: „Numărul este un spaţiu vid prin care suflă vîntul imaginaţiei, este asemenea unei harfe care, stîrnită de vînt, produce sunete magnifice. (…) Epocile trecute, care mai posedau încă valori spirituale, umpleau spaţiul vid al numerelor cu pneuma, suflul contemplaţiei spirituale a lumii”.

Nimeni nu a cutezat să facă o ierarhizare a numerelor, alta decît cea strict matematică şi care ţine de succesiunea lor; Pierre Audureau, de formaţie matematician, dar şi cu serioase preocupări în descifrarea tainelor masoneriei, a publicat de curînd o carte despre un anume  număr şi semnificaţiile sale: Le nombre trois et ses mystères, Paris, Maison de Vie, 2013, 160 p. Cartea începe tranşant cu o formulare la care aparent nu se mai poate adăuga altceva: „Numărul Trei este împodobit cu toate virtuţile şi cu toate puterile”. Mai departe  ne aminteşte că simbolica cifrei trei se poate lesne observa în religii, ştiinţă, sistemul judiciar, încît nici un alt număr nu are o astfel de aură, Pierre Audureau văzînd în numărul trei un adevărat arhetip, în sensul consacrat de Carl Gustav Jung, în acest caz arhetipul fiind un număr care a influenţat profund spiritul uman.

Numărul în sine este o aventură complexă şi pasionantă; pentru a înţelege subtilităţile simbolismului numerelor, Pierre Audureau îşi invită cititorii la un exerciţiu de separare a numărului de reprezentarea sa cifrică, numărul fiind altceva decît o colecţie de cifre. Autorul identifică prezenţa ternarului în varii aspecte ale mediului social, în tot ceea ce ne înconjoară: trei perioade ale vieţii (copilărie, maturitate, bătrîneţe), diviziunea socială în societăţile arhaice (preoţi, războinici, producători) reluată şi în Stările generale ale Franţei anului 1789 (nobilimea, clerul, starea a treia). Geometria îi prilejuieşte lui Pierre Audureau o frumoasă incursiune în fascinanta lume a triunghiului, cunoscut de vechile dinastii egiptene, de sumerieni, divinizat de pitagoreici; triunghiul este regăsit în arhitectură, cu precădere cea monumentală (Piramidele din Valea Regilor, Parthenon-ul Atenei sau Panteonul Parisului); pretutindeni ternarul  aduce „senzaţia de soliditate, de rigoare, şi de putere în sacralitate” .

După consideraţiile matematice şi ilustrările ternarului în arhitectură, urmează un periplu în lumea gîndului şi a tradiţiilor religioase; cum s-ar putea vorbi despre numărul Trei fără a-l aminti pe Hermes Trismegistos, Hermes de trei ori mare, cel care în lanţul de aur al cunoaşterii umane este prima verigă:  „Mi se spune Hermes Trismegistos fiindcă deţin trei părţi din înţelepciunea acestei lumi”. În opera alchimică, cea a Marii Opere, nu a transmutării plumbului în aur, ternarul este omniprezent: fazele clasice ale operei (opera la negru, opera la alb şi opera la roşu), regnurile (animal, vegetal şi mineral), procesele alchimice (disoluţia, coagularea şi cristalizarea), elementele (sulf, mercur, sare). Unul dintre cele mai cunoscute demersuri esoterice de esenţă evreiască, al cărui obiectiv este a cunoaşte cum Dumnezeu a creat universul, este Cabala. Acolo unde se sfîrşeşte filosofia începe înţelepciunea Cabalei, spunea Rabbi Nahman din Braţlav. Cabala, ca de altfel toate demersurile esoterice, propune individului un intinerar al căutării, un itinerar din care fiecare parcurge atît cît credinţa şi cunoaşterea îi îngăduie. Unul din elementele definitorii ale Cabalei este Arborele Sefirotic, distribuit schematic pe trei coloane: Hessed, Din şi Tipheret. O privire, fie şi fugară asupra tradiţiilor religioase, dezvăluie numeroase triade divine: trinitatea creştină, triadele egiptene (de la Theba sau Memphis), scandinave, sau ternarul lui Zoroastru (buna gîndire, cuvîntul bun şi buna acţiune).

Masoneria speculativă a integrat elemente şi instrumente intelectuale, morale şi simbolice venind dinspre diverse tradiţii: creştinism, iudaism, curente esoterice, alchimie, hermetism, Cabală. În toate riturile masonice şi la toate gradele numerele au o puternică încărcătură simbolică. Numărul trei este prezent cu precădere în ritualul ucenicului, referinţele fiind strict limitate la Ritul Scoţian Antic şi Acceptat. Vîrsta ucenicului este de trei ani, corespunzînd celor trei călătorii simbolice în care va fi iniţiat prin aer, apă şi foc, dar şi celor trei paşi pe care îi face la intrarea în templu, paşi care îl separă de lumea profană de care tocmai s-a despărţit. Dar numărul trei este întîlnit şi în alte ipostaze; unele ritualuri folosesc formula „Trei o conduc, cinci o luminează şi şapte o fac justă şi perfecta”; trei o conduc este trimitere la Maestrul Venerabil, Primul Supraveghetor şi al Doilea Supraveghetor; pe altar ucenicul observă cele Trei Mari Lumini: Cartea Legii Sacre, Echerul şi Compasul; în mijlocul templului în trei din cele patru colţuri ale pavajului mozaicat se află trei coloane: Înţelepciunea, Forţa şi Frumuseţea, virtuţile care guvernează lucrările atelierului.

Cartea lui Pierre Audureau este o binevenită încercare de explicare a originii importanţei numărului trei în masonerie. „Masoneria, moştenitoare modernă a tradiţiilor morale şi religioase, a integrat în ritualurile sale numărul Trei şi numeroase manifestări ternare” , afirmă autorul îndemnîndu-şi cititorii să urmărească şi încărcătura simbolică a altor numere şi să fie încrezători că dacă natura este număr, atunci cosmosul se supune armoniei create de număr.